Va salva Legea salarizării unitare România de la un colaps financiar?
Adoptarea Legii salarizării unitare nu e doar o propunere tehnică — e o necesitate de supraviețuire pentru România, spune analistul politic Bogdan Chirieac. Fără ea, țara rămâne expusă la riscuri majore, mai ales în contextul dependenței crescătoare față de împrumuturi externe.
Culture picks
Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCR
AUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euro
Ciucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențele
Bolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UEEl avertizează: dacă Standard & Poor’s, ultima agenție de rating care mai evaluă România, va decide reducerea notării la nivelul „junk”, consecințele ar fi devastatoare. Bugetul de stat, în special pentru plata salariilor și pensiilor, ar suferi dur.
Chirieac subliniază că România cheltuie actualmente 168 de miliarde de lei anual pentru salarii bugetare și 190 de miliarde de lei pentru pensii.
Sumele nu există în bugetul curent, deci statul le acoperă prin împrumuturi — o practică care a devenit structurală în ultimii ani.
El atribuie această situație și politicii fiscale contractive a lui Ilie Bolojan, care, prin creșterea taxelor și impozitelor, a dus la o contractare a activității economice.
Veniturile fiscale nu au putut compensa scăderea consumului și investițiilor.
În aceste conditii, accesarea capitalului extern devine vitală.
Dar un downgrade la „junk” ar bloca complet această cale, deoarece investitorii străini și piețele financiare internaționale evită de obicei astfel de ratinguri, considerându-le prea riscuroase.
Este Legea salarizării unitare ultima șansă pentru a evita colapsul financiar
Chirieac insiste că Legea salarizării unitare, deși a suscitat polemici și opoziție de la părțile sindicale, este neconditionată necesară. Nu contează presiunile politiene, protestele sau discuțiile despre alocări suplimentare — fie ele de 8, fie de 12 de miliarde de lei pentru anul viitor. Mecanismele propuse — fie prin sporuri directe în salar, fie prin compensații separate sau ajustări interne — sunt irrelevante față de esența măsurării: asigurarea fondurilor necesare pentru a plăti angajații din sectorul public.
El menționează că categoriile cele mai vulnerabile — profesori și personal medical — sunt cele care suferă cel mai mult din lipsa unui sistem de salarizare cohärent și finanțabil.
În plus, analistul abordează problemele legate de absorpția fondurilor europene din PNRR.
România riscă să pierdă până la 700 de milioane de euro din acest program din cauza nefinalizării în timp util a proiectelor infrastructurale, în special tronsonnelor de autostradă.
El consideră că costurile neabsorbate ar putea fi transferate ulterior la bugetul de stat, dar subliniază că aceasta nu ar fi o soluție justă.
Propune o măsură radicală: toți funcționarii care au gestionat proiecte financiate cu fonduri europene și nu au reușit să le absorbe ar trebui să se retrage din funcții, cu un spor de 75% salarial ca compensare pentru efortul depus. Responsabilitatea eșecului ar trebui atribuită clar decizilor politici care au împiedicat utilizarea eficientă a acestor resurse.
El critică dur constatând că România pierde în medie 15 de miliarde de euro anual din PNRR nu doar din cauza absorpției slabe, ci și deoarece, în loc să profite de credite cu dobândă extremă scăzută — de doar 1% pe 30 de ani — statul a ales să se financiare prin imprumuturi la dobânzi mult mai mari, de până la 10%. Aceasta reprezintă o pierdere continuă și evitabilă de resurse.
Mesajul a fost transmis în direct la Realitatea Plus și rămâne clar: fără reforme structurale precum Legea salarizării unitare și fără o administrare competentă a fondurilor externe, România se expune la riscul crizei financiare și a pierderii ocaziilor de dezvoltare.