Drama producătorilor din Piața Obor: cum supraviețuiesc micii fermieri într-un an agricol dezastruos

Pasiunea a dus-o pe Georgeta Tudose în agricultură!

Provocările supraviețuirii în inima Capitalei: Cum navighează micile ferme prin furtuna crizei agricole și economice

Există o amintire care rămâne gravată adânc în memoria colectivă a multor români: imaginea bunicii care, cu răbdare statornică, prepara conservele de castraveți și bulionul pentru iarnă. Ea urca în autobuzul care traversa strada, coborând direct la poalele imensei Piețe Obor din București. Din cauza greutății sacilor plini cu marfă, mai ales pentru o femeie care suferea de dureri în spate, întoarcerea acasă se făcea obligatoriu cu taxiul. Purtând această scenă nostalgică în minte, am pornit spre același loc aglomerat, dorindu-mi să înțeleg realitatea actuală a agricultorilor.

Vremurile se schimbă, verile capătă temperaturi extreme, iar furtunile devin din ce în ce mai violente. Cum gestionează fermierii acești factori?

Am avut privilegiul de a conversa cu trei producători din sudul României: Georgeta Tudose, Niculae Tăchiță și Geanina Enache.

Toți trei efectuează zilnic naveta pentru a-și oferi recoltele la dispoziția clienților în cea mai importantă piață agroalimentară a Capitalei. Fiecare dintre ei a depășit pragul de cincizeci de ani. Această situație nu este izolată; statisticile relevă faptul că aproximativ 45% dintre fermierii din țura noastră au vârsta de peste 65 de ani.

Mai mult, România deține recordul în Uniunea Europeană privind forța de muncă din sectorul agricol.

Deși impactul schimbărilor climatice se resimte la nivel global, anul 2026 se profilează a fi extrem de favorabil pentru majoritatea culturilor, fie că vorbim de grâu, rapiță, cartofi sau castraveți. Totuși, tabloul nu este uniform; județele din zona vestică a țării au fost lovite cu putere de secetă.

Consumatorii români au început acest an confruntându-se cu prețuri care se numără printre cele mai ridicate din întreaga Uniune Europeană, un trend care persistă și continuă.

Această presiune financiară se reflectă direct în structura coșului de cumpărături.

Multe gospodării au renunțat la produsele de lux, precum ciocolata, băuturile alcoolice și snack-urile, înlocuindu-le cu legume, carne de pui și conserve, deși cantitățile achiziționate s-au redus semnificativ.

Georgeta Tudose a pășit în lumea agriculturii după căsătoria sa, motivat nu de constrângere, ci de pasiune. Anterior, profesia sa era cea de coafeză. Rutina sa actuală impune o startare a zilei la ora patru dimineața, o disciplină pe care o respectă inclusiv în zilele libere, sâmbăta și duminica. Drumul său este lung, de aproximativ 70 de kilometri, de la Târgoviște până la „Taraba ei cu Mirodenii” din Piața Obor.

Seceta din acest an nu i-a cauzat mari prejudicii, reușind să își adapteze strategia prin mutarea unei porțiuni din cultură în seră, un mediu în care plantele sunt ferite de capriciile naturii.

Totuși, cele cultivate în aer liber au suferit din cauza grindinei, dar Georgeta a reușit să replanteze și să obțină o recoltă, afirmând că în grădină sa s-au dezvoltat diverse specii.

Problema majoră nu mai este producția, ci comercializarea. Este un an teribil.

Clienții au dispărut, susține ea. Absența cumpărătorilor duce la o presiune suplimentară asupra prețurilor de la tarabă. Dacă nici măcar reducerea costurilor nu aduce succes, o parte din produs ajunge în final la gunoi.

Cand nu reușeam să vând, a doua zi aruncam resturile.

Nu poți oferi unui client o verdeață alterată, explică producătoarea. În plus, cheltuielile fixe ale standului și consumul de combustibil reprezintă o sarcină constantă. Există zile în care Georgeta trebuie să scoată din cont propriu bani pentru a acoperi aceste costuri.

Are norocul de a se bucura de pensia soțului, care a activat în cadrul armatei și primește o sumă considerabilă.

Adesea, partenerul său o critice, spunându-i să nu mai meargă la piață, deoarece din pensiile lor pot trăi, dar Georgeta argumentează că au copii și mamă la care trebuie să ajute.

Copiii Georgetei manifestă dorința de a emigra în străinătate, refuzând ideea de a continua munca în grădină, deoarece agricultura nu mai oferă randamente satisfătoare. Deși o susțin ocazional, Georgeta își finalizează ziua după aproximativ zece ore de efort intens. Drumul de întoarcere îi mai consumă trei ore, iar în intervalul dintre orele 19:00 și 23:00-00:00, ea se dedică legatului verdeaței, o etapă esențială pentru a se putea întoarce cu ele în următoarea zi.

Viitorul este incert; ea nu știe cât timp mai va onora prezența la tarabă, având impresia că nici anul viitor nu o va găsi prezentă în piață.

Nu obținem profit și nu merită efortul de a sta toată ziua, epuizată.

Copiii mă iau în brațe, împreună cu nepoțica, și așa se termină ziua, povestește ea.

Niculae Tăchiță, prezentat și în imaginea din articol, este implicat în agricultură din copilărie.

Deși a avut și alte ocupații, pomicultura a păstrat un loc central în viața sa. Origine din comuna Cândești, județul Dâmbovița, o zonă care a scăpat de colectivizarea comunistă, el consideră pomii o moștenire familială. Totuși, nu intenționează să transmită această sarcină copiilor săi.

I-am educat pe ei să nu depindă de acești pomi, deoarece agricultura este, într-un fel, un blestem.

Muncesti neîncetat și privești mereu la cer, fiindcă depinzi de vremuri. Fie secetă, fie ploaie excesivă, totul afectează culturile, explică Niculae. Protejarea pomilor împotriva fenomenelor meteorologice este o provocare mai mare decât în legumicultură, unde se poate schimba ușor soiul.

Planifici un pom pentru următorii 40 de ani.

Cum se descurcă Niculae cu animalele sălbatice?

Aștepți șase sau șapte ani până când începe să poarte roade. În acest interimar, muncești, investești, iar seceta poate usca plantația, detaliază el.

Niculae se confruntă și cu invazia animalelor sălbatice.

Căprioara este, pentru mine, cea mai periculoasă specie.

Ele rodesc scoarța copacilor, iar merii sunt preferatele lor. Îmi distruge sute de pomi anual. Chiar și în acest an, ursul a dat lovituri, spune el.

Aceste dificultăți nu îl descurajează, deoarece iubește munca în aer liber. Îmi arată un scurt film video în care apare pe creangul unui copac, declarând: „Aceasta este bucuria mea: pomii și liniștea”. Producția sa este bună în acest an, dar „tone de piersici și cireșe s-au stricat”, cauză fiind scăderea numărului de clienți.

El observă că oamenii nu mai au bani și preferă supermarketurile pentru a cumpăra un singur măr. Mai mult, credința sa este că „nu se mai gătește, nu se mai pregătește gem”.

Este convins că nu am gem acasă, ceea ce nu este adevărat; am, dar nu l-am preparat eu.

„Deci aveți o bunică”, ironizează el.

Niculae se descurcă financiar din fondurile acumulate în anii cu vânzări bune. „Ai perioade cu venituri mari, dar dacă le consumi, cum te descurci în anii fără profit?”, se întreabă retoric.

El constată că tinerii nu mai sunt atrași de agricultură, deoarece munca este grea, iar câștigurile mici. În absența noilor generații, se așteaptă să apară soiuri fără gust, un proces deja inițiat.

Ziua Geaninei Enache, surprinsă și ea în fotografie, seamănă structural cu cea a Georgetei.

Pleacă la ora patru dimineața, deși distanța până la București nu este foarte mare. A debutat în agricultură la 14 ani, datorită implicării constante a părinților. Acum, în timp ce Geanina petrece peste 10 ore la piață, părinții se ocupă de semințe, răsaduri, plasarea lor în alveole și irigare.

Având în vedere că aceștia s-au apropiat de 70 de ani, Geanina a preluat o pondere mai mare din activități.

Este o căldură insuportabilă și nu îi poți ține în seriale la vârsta lor.

Dacă afară sunt 30-35 de grade, în solar temperatura se dublează, explică ea.

Fără folie de protecție, munca devine zadarnică, investirea banilor duce la pierderi. A înțeles lecția după ce, în ultimii ani, seceta și ploile torențiale au devastat culturile.

Anul trecut, de exemplu, a pierdut aproape jumătate din producție, inclusiv fructe.

Nu am avut nici măcar o prună pe pom.

La fel a fost cu strugurii, a trebuit să cumpărăm, rememorează ea. De aceea, a instalat o folie deasupra pomilor pentru protecție. Chiar dacă taraba este plină, ritmul vânzărilor este lent.

În lunile de vară, activitatea este de obicei mai slabă, dar anul curent este excepțional de dificil.

S-a simțit absența clienților, iar banii s-au terminat.

Totul s-a scumpit, susține Geanina. Oamenii vin mai rar și limitează cantitățile.

Din luna iunie începuseră să pună la saramură.

Azi, mai devreme, singurul client mi-a cumpărat 15 kilograme de castraveți. Restul au luat trei sau patru bucăți, descrie ea.

Geana se plânge de costurile tot mai mari pe care le extrage din buzunar: „O tarabă costă 2.000 de lei. 2.000 de lei pentru un stand! Parcare separată. Trebuie să mănânci, să bei o cafea și nu rămâne nimic”. Dacă nu efectuează aceste eforturi zilnice, își pierde taraba, deci nu are alternative.

Pentru a stimula vânzările, introduce murături variate: varză, castraveți la saramură, gogoșari umpluți, căutând mereu soluții.

„Iarna nu mănânci?”, concluzionează ea, subliniind necesitatea diversității ofertei pentru a atrage clienții într-un context economic stringent.