Pacienții români, în așteptarea tratamentelor salvatoare

Blocajul administrativ, o condamnare

Cât timp trebuie să aștepte un pacient român pentru un medicament deja aprobat în Europa?

Culture picks

Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCRAUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euroCiucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențeleBolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UE

Această întrebare, veche de când lumea, rămâne fără În timp ce autoritățile dezbat reforme ale prețurilor și rambursărilor, precum și tratamente inovatoare, lista medicamentelor compensate stagnează.

Pentru pacienții care își pun speranțele într-un tratament, fiecare zi de întârziere nu este doar un termen administrativ, ci poate însemna pierderea șansei la o viață mai bună, o luptă contra cronometru în care pierderea unei unități terapeutice înseamnă, de fapt, aproximativ trei ani și jumătate de suferință prelungită.

Această situație nu este cauzată de lipsa soluțiilor medicale, ci de un blocaj administrativ cronic. Raportul Pacienți W. A. I.

T. 2025, realizat de IQVIA pentru EFPIA, confirmă ceea ce pacienții și medicii simt de ani buni: România este ultima țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește accesul la medicamente inovatoare.

Pacienții români au acces la mai puțin de 1 din 5 tratamente aprobate la nivel european.

Cât ne costă, de fapt, birocrația din sănătate?!

Amânarea compensării nu aduce economii, ci dimpotrivă, generează costuri mult mai mari în stadiile avansate ale bolii, duce la urgențe medicale și, în cele din urmă, la creșterea mortalității.

Problema este una structurală: România investește din fonduri publice aproximativ 4% din costurile sale de asistență medicală – o cifră mult sub media țărilor din Europa Centrală și de Est, și chiar sub media PIB-ului alocat sănătății de gospodăriile din Europa de Vest.

Plățile din buzunarul propriu ale pacienților reprezintă aproximativ 23% din totalul cheltuielilor de asistență medicală. Contribuția industriei farmaceutice inovatoare, prin mecanismele de clawback, acoperă doar aproximativ un sfert din cheltuielile publice nete pentru medicamente.

Bugetul public alocat medicamentelor rămâne insuficient, iar finanțarea accesului la inovație este aproape complet imprevizibilă.

Când tratamentul nu ajunge la timp, costul nu dispare, ci este transferat către spitale, care deja concentrează aproximativ 42% din totalul cheltuielilor de asistență medicală, reprezentând cea mai scumpă zonă a sistemului.

Rezultatele acestei presiuni sunt vizibile: de exemplu, România se numără printre țările cu cea mai scăzută rată de mortalitate estimată la 30 de zile după un atac de cord, evitând tratamentul real al pacientului.

Acest proiect poate fi legat doar de creșterea numărului de adulți cu vârsta de 42,35 ani în 2050, iar o reducere a numărului de persoane cu diabet zaharat în curs de dezvoltare a fost de așteptat la 57.100 până în 2050.