Politicianul român: O profesie, o mie de fețe și un dicționar pe măsură

Politicianul român: o profesie, o mie de fețe, dar care este adevărata față?!

În România, meseria de politician pare să fi îmbogățit limba română mult mai mult decât a contribuit la bunăstarea națională.

Culture picks

Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCRAUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euroCiucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențeleBolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UE

În timp ce alte profesii, precum medicul, profesorul sau inginerul, se bucură de o paletă restrânsă de denumiri, rolul politicianului a inspirat o multitudine de termeni.

Această diversitate lexicală reflectă, din păcate, multitudinea de modalități prin care un politician poate manipula, delapida, trăda, parazita sau, în cazuri rare, sluji interesul public.

Andrei Pleșu, în ultimul număr al revistei Dilema, a publicat un remarcabil „Dicționar de sinonime” dedicat clasei politice românești. Iată un fragment edificator din lucrarea sa, care ne-a inspirat să continuăm această explorare lingvistică:

Este evident că această clasă politică a noastră este alcătuită dintr-o gamă variată de indivizi. Nu e cazul să generalizăm.

Cine sunt adevărații lideri?

Unii sunt de o anumită natură, alții de o natură diferită. (Dacă mă întrebați pe mine, la noi predomină cei dintr-un anume registru). Toată lumea e de acord că lucrurile nu merg excelent în țară – și asta nu de ieri, de azi.

Ar fi, desigur, excesiv să afirmăm că toți politicienii sunt vinovați.

derbedei, haimanale, golani, lichele, lepre, pușlamale, secături, mitocani, lepădături, netrebnici, javre, jigodii, țoape, caraghioși, pezevenghi, cutre, pungași, pramatii, otrepe, escroci, netoți, nătângi, neghiobi, nătărăi, nerozi, gură-cască, fluieră-vânt, târâie-brâu, prostălăi, tonți, tăntălăi, găinari, nemernici, ticăloși, hoțomani, potlogari, canalii, șarlatani, ciorditori, manglitori, borfași, pișicheri, tâmpi, șmecheri etc.

Mulți dintre acești termeni au rădăcini turcești.

Cu toate acestea, nu originea lor orientală este responsabilă pentru răspândirea lor largă în discursul politic românesc. Mai degrabă, este vorba despre o tendință masochistă a unui electorat „blând, ospitalier, plin de dor și jale”.

Cine completează lista?

Expresii precum Asta-i situația!, N-o fi dracul chiar atât de negru! sau N-ai ce-i face! ilustrează mentalitatea predominantă în cultura politică românească. – Andrei Pleșu, Clasa politică.

Dicționar de sinonime, Dilema, 30 iulie 2026.

Deși lista propusă de Pleșu este deja impresionantă, peisajul politic românesc a continuat să evolueze, adăugând noi nuanțe la acest dicționar informal. Ne permitem să extindem această colecție cu termeni care reflectă mai bine specificul epocii noastre:

Această abundență lexicală nu reprezintă o insultă, ci mai degrabă o constatare a realității. Limba română, în toată complexitatea ei, oferă o oglindă fidelă a percepției publice asupra clasei politice.

Fiecare termen adăugat la această listă conturează o imagine tot mai clară a unui personaj public cu multiple fațete, un personaj care, prin acțiunile sale, a îmbogățit vocabularul, chiar dacă nu întotdeauna și viața cetățenilor.