Reacția publică se reduce doar la comentarii pe rețelele de socializare?
Violența în școli – un fenomen care nu mai poate fi ignorat
Culture picks
Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCR
AUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euro
Ciucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențele
Bolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UEUn exemplu recent, care a provocat o undă de indignare la nivel național, a avut loc în județul Dâmbovița, unde o învățătoare a fost agressată fizic de doi părinți ai unui elev. Deși acest eveniment a capturat atenția mediatică, el nu reprezintă un caz izolat, ci o manifestare a unei probleme mai largi și sistemică.
În fața acestor evenimente, reacția publică se limitează adesea la comentarii pe rețelele de socializare, iar efectele concrete rarăori apar. Totuși, există persoane care decide să treacă de la indignanță la acțiune.
Printre ele se numără Petruț Rizea, un psiholog format la Facultatea de Psihologie din Universitatea din București, care combină expertiza profesională cu experiența directă în clasă, fiind învățător la Școala „Calinic de la Cernica” din București.
El a constatat că tăcerea în fața acestor abuzuri nu mai poate fi justificată și a ales să acționeze.
Prin intermediul platformei Declic, Petruț Rizea a lansat petiția „Niciun profesor singur în fața violenței”, un apel adresat autorităților de stat – Guvernului, Parlamentului și ministerelor competente – pentru adoptarea de măsuri de protecție similare cu cele acordate personalului medical.
De ce personalul didactic devine tot mai des ținta violenței în școli?
Cerințele petiției includ: introducerea unei protecții penale expresă împotriva agresiunilor către personalul didactic, asigurarea asistenței juridice și psihologice gratuite pentru victime, precum și revizuirea procedurilor naționale pentru a include în cadrul legislativ și agresiunile ce se produc în timpul activităților extrașcolare, nu doar în orele obișnuite de clasă.
Petruț Rizea subliniază că nu cere privilegii, ci echitate: dreptul fiecărui profesor să desfășoare activitatea profesională fără să fie supus amenințări, insulturi sau violență fizică în consecință a deciziilor pedagogice. El menționează că sistemul educațional românesc suferă de neajunsuri structurale, printre care menționează subfinanțarea cronicană, reducerea bursei sociale pentru elevii din medișuri desfavoritate și lipsa unui mecanism clar de sprijin pentru cadrele didactice confrontate cu situații de criză.
Acesti factori, combinați cu presiunile crescute de la părți – uneori exprimate prin intermediul conflictelor directe – contribuie la un mediu de muncă increasingly stresant și periculoș.
Într-un interviu în care a discutat deschis despre experiența sa și motivările petiției, Rizea a explicat că inițiativa a nașut din shockul produs de cazul din Dâmbovița, dar a crescut prin recunoașterea că asemenea incidente sunt, în realitate, mai frecvente decât se crede. El a menționat că multe abuzuri nu implică violența fizică, ci forme subtile de intimidare, presiune psihologică sau campanii de discreditare pe rețele, care totuși afectează profund sănătatea mentala și motivația profesorilor.
El a evidențiat, de asemenea, că discuția publică despre educație se concentrează adesea pe opinii ale celor care nu sunt direct implicați în sistem, iar vocea profesorilor – cei care trăiesc zilnic realitățile claselor – este frecvent marginalizată. Prin petiție și prin interviurile sale, Rizea încearcă să inverseze această tendință, oferind un podium autentic pentru cei care lucrează în educație să-și expresze preocupările, frustrațiile și speranțele.
Prin această campanie, nu se dorește doar o reprimandă a agresorilor, ci o transformare a culturii institutională: să devină normală așteptarea că personalul didactic trebuie respectat, sprijinit și protejat, exact ca orice alt profesionist care contribuie la bunăstarea societății. Petruț Rizea crede că schimbarea este posibilă, dar doar dacă autoritățile vor acționa cu determinare și dacă publicul va învăța să audă, nu doar să judece, experiența celor care stau în fața clasei.