Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează în Europa

Cordonul sanitar mai poate opri populiștii din Europa?

Fisura în barieră: cum pierde eficacitatea „cordonul sanitar” împotriva populiștilor în Europa

În ultimele ani, mecanismul creat pentru a apăra instanțele democratice de influența curenților politici considerați periculoși începe să-și arate greșealile și limitele pe teritoriul european.

Ce a fost odată o strategie coerentă de izolare a formațiunilor extremiste devine, din ce în ce mai mult, o practică incoerentă, cu linii încreșter blure între partidele clasice și cele care provoacă destabilizarea sistemului politic.

Acesta e concluzia unei analize detaliate realizată de politologa Sorina Soare, specialistă în politică comparată, populism și procese de democratizare, care lucrează ca profesor și cercetător la Università degli Studi di Firenze, Italia.

Expertisele ei se concentrează pe modul în care mișcările populiste interacționează cu structurile statului și cum reacțiile institucionale le influențează evolutia pe termen lung.

Conform Soarei, conceptul de „cordon sanitar” nu este o invenție modernă, ci are rădăcini în istoria politică a Belgiei și a unor state vestice, unde partidele tradiționale au negociat acorduri formale pentru a exclui complet formațiunile de dreapta sau stânga extremă din orice participare la guvernare sau la procesul decizional. Scopul principal era să se érigeze un barriers protectiv în jurul valorilor fundamentale ale statului de drept, prin interzicerea oricărui tip de acord, chiar și tactic, cu formațiuni care puteau amenința principii precum suprematia legii, pluralismul sau respexta minorităților.

Această abordare a fost văzută ca un scut necesar pentru a preveni normalizarea discursurilor autoritare sau xenofobe în spațiul public.

Totuşi, în ultimii ani, această barieră a început să se dezintegreze, nu doar prin provocări externe, ci și prin decizii interne ale partidelor care, în teorie, ar trebui să o susțină. Un exemplu semnificativ provine din România, unde alianțe momentane între forțe politice de centru și formațiuni considerate radicale au provocat reacții forte în spațiul public.

În 2021, Uniunea Salvați România (USR) a intrat în colaborare cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), o acțiune care a dus la demiterea Guvernului Cîțu și la disintegrarea coaligiei PNL-USR.

Mai recent, Partidul Social Democrat (PSD) a repetat un model similar, folosind suportul AUR pentru a demite Guvernul Bolojan.

Cordonul sanitar devine incoerent în Europa!

În ambele cazuri, scopul declarat era neutralizarea unui adversar politic comun – în special, Partidul Național Liberal (PNL) – prin utilizarea unui partener de neîncredere pentru a schimbă echilibrul de putere în Parlament.

Totuşi, reacțiile partidelor initiatore au fost ambigue.

Niște membri ai USR și PSD au public negat existența unui acord formal cu AUR, alegând în schimb să se distanțeze declarativ de această formațiune, deși efectele politice ale colaborării au fost incontestabile.

Acest comportament reflectă o tensiune internă: dorința de a obține avantaje tactice prin alianțe oportuniste, în timp ce se tentează să se păstreze imaginea de partide responsabile și pro-europene.

Astfel, „cordonul sanitar” a fost încălcat nu printr-o declarație explicită de solidaritate cu extremismul, ci prin acțiuni practice care au permis formațiunilor considerate antisistem să exercițe influență asupra guvernării, chiar și indirect.

Aceste deviazii nu sunt izolate la nivel național. O tendință similară a fost observată și în instituțiile europene, mai ales la Bruxelles, unde familiile politice tradiționale au început să negocieze sau să toleri prezența grupurilor considerați radicale în cadrul unor structuri precum Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).

Deși ECR nu este clasificat ca un grup extremist în sensul strict al termenului, unele dintre membrii săi au promovat poziții care încetează frontieră cu nationalismul agresiv, euroscpticismul radical sau contestația normelor comune.

Decizia partidelor de centru de a nu bloca complet această formațiune, ci de a căuta compromisuri sau să-și ajusteze pozițiile în funcție de contexte, a contribuit la diluarea frontierei dintre sistem și anti-sistem.

Sorina Soare subliniază că aceasta nu este doar o problemă de strategie electorale, ci o transformare profundă a modului în care se construiește legitimitatea politică în Europa. Când partidele care se proclamează guardiene ale democratiei încep să negocieze cu forțe care provoacă destabilizarea instituțiilor, mesajul trimis către cetățeni și către formațiuni radicale este ambigu: normele pot fi flexibile, iar izolația nu este absolută.

Acest lucru poate încuraja o normalizare graduale a discursurilor și practicilor pe care „cordonul sanitar” le-a fost creat să le blocheze.

Fără o aplicare coerentă și fără o linie clară de demarcare, riscul este că „cordonul sanitar” devină doar un simbol, nu un scut real împotriva erosiei valori democratice.