De ce tinerii educați se lasă seduși de extrema dreaptă în Europa?

Tineri educați, atrași de naționalism?

Contrar a ceea ce am fi putut crede, un fenomen îngrijorător prinde contur în Europa: tinerii cu studii superioare, cu experiență internațională și vorbitori de mai multe limbi, par tot mai deschiși la discursurile naționaliste. Această tendință pune sub semnul întrebării ideea că globalizarea și educația ar trebui să întărească valorile liberale și cosmopolite. Experții avertizează că Europa pierde lupta pentru identitate, iar partidele de extremă dreaptă exploatează cu succes această vulnerabilitate.

Analizele recente, inclusiv cele publicate în The Conversation, arată că atracția exercitată de partidele de extremă dreaptă depășește acum categoriile socio-economice vulnerabile.

Nu mai vorbim doar despre cei afectați de globalizare sau de probleme economice, ci despre o nevoie mai profundă de apartenență și identitate, pe care aceste formațiuni politice o speculează abil.

Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2024 confirmă această realitate: partidele de extremă dreaptă au obținut un procent semnificativ de 27% din mandate, adică 191 din cele 720 de locuri.

Tinerii educați, atrași de naționalism?

Acest fenomen nu se limitează la regiunile defavorizate sau la periferia Europei.

Un sondaj amplu, realizat pe aproape 25.000 de alegători din cele 27 de state membre, în contextul alegerilor europene din 2024, a arătat că sprijinul pentru extrema dreaptă în rândul bărbaților sub 30 de ani a depășit 21%.

În Germania, de exemplu, Alternativa pentru Germania (AfD) a înregistrat o creștere spectaculoasă în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani, de la 5% în 2013 la aproximativ 19% în 2025.

Situația este similară în Franța, unde Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, a fost cea mai votată opțiune politică de către tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani la alegerile din 2024.

Europa: deficit emoțional și identitar

Problema centrală, conform analizei, nu stă în deficiențe economice sau instituționale ale Uniunii Europene, ci în lipsa unei narațiuni convingătoare, capabile să genereze un atașament emoțional puternic. Mișcările naționaliste nu își datorează succesul unor programe economice superioare, ci unei retorici simplificate despre identitate, care trasează o linie clară între „noi” și „ei”.

În contrast, proiectul european, deși oferă beneficii concrete precum libertatea de circulație, piața comună, moneda unică și drepturi cetățenești extinse, nu reușește întotdeauna să creeze un sentiment profund de apartenență.

Filosoful francez Étienne Balibar a subliniat încă din 2004 tensiunea inerentă dintre idealurile universaliste ale construcției europene și persistența identităților naționale, fundamentate pe limbă, cultură și istorie. Autorii analizei susțin că Uniunea Europeană a subestimat importanța culturii, presupunând eronat că integrarea economică și politică va genera automat o identitate comună.

Deși au existat inițiative notabile, precum programul „Capitală Europeană a Culturii”, lansat în 1985, care a vizat consolidarea unui sentiment de apartenență la un spațiu cultural comun – peste 70 de orașe din peste 30 de țări, printre care Florența, Istanbul, Glasgow, Cracovia, Valletta și Timișoara, au deținut acest titlu – finanțarea europeană pentru cultură rămâne adesea insuficientă. Această discrepanță subliniază o provocare majoră pentru viitorul Europei: cum să construiască o identitate europeană puternică, care să coexiste armonios cu identitățile naționale, și să ofere tinerilor o poveste la fel de convingătoare precum cea a naționalismului.