Hidroenergia: România și riscurile hidroelectricii în fața schimbărilor climatice

Hidroenergia, pilon al tranziției verzi, sau doar o iluzie pe hârtie?

România se confrunta cu o realitate alarmantă în sectorul hidroelectric, pe fondul schimbărilor climatice, în ciuda unui cadru politic care pare să ignore semnalele de alarmă. Strategia Energetică 2025–2035, adoptată la începutul anului 2025, pune accentul pe hidroenergie ca pe un pilon al tranziției verte, declarând-o „principală sursă regenerabilă” și atribuindu-i un rol de acoperire a aproximativului unui tercio din consumul național de energie electrică.

Totuși, aceste afirmații se bazează pe date statice, în timp ce evoluția reală a producției arată o tendință descendentă preocupantă.

La începutul anului 2024, puterea instalată netă a centralelor hidroelectrice a fost de 6.139 MW – o cifră care, pe hârtie, sugerează capacitate semnificativă. Dar lipsa constantă a apei a transformat acest potențial într-o iluzie.

În 2024, contribuția hidroenergiei la generarea totală de energie electrică a scăzut la circa 25%, iar în 2025 a continuat declinul, ajungând la aproximativ 22%.

Deși infrastructura a rămas în mare parte neschimbată, hidrologia a devenit mai instabilă: seceta prolongată, debitul redus al Dunării și al râurilor interioare au transformat o resursă teoretic „stabilă” într-o sursă intermitentă și greu de prognozat.

Strategia menționează modernizare și digitalizare, precum și rolul hidro în echilibrarea rețelei, dar evită cu insistență să confronteze problema esențială: fără apă adecvată și continuă, peste 6.000 MW de capacitate instalată rămân subutilizate, transformându-se în investitii costisitoare fără returnare adecvată. Nu există un plan coherent de gestionare a riscurilor hidrologice pe termen lung, nici o evaluare serioasă a efectului schimbărilor climatice asupra resurselor de apă.

Strategia energetică e o iluzie sau planul real al României?

În loc de analize fundamentate, documentul se limitează la o repetare de cifre vechi și la o încredere nejustificată într-o resursă care, an cu an, produce cantități tot mai mici.

Aceasta nu este o strategie – este un act de autoiluzionare. Și nu se poate invoca neștiința, deoarece semnalele de alertă erau evidente deja din 2023, când a devenit clar că România a intrat într-o fază extinsă de deficit hidrologic.

Datele publice au arătat o scădere vizibilă a debitului Dunării și al râurilor interne, iar producția hidro a început să reflectă această deteriorare, după un 2023 excepțional.

În 2024, generarea hidroenergetică a scăzut cu peste 20% comparativ cu anul precedent, și tendința s-a aggravat în 2025, când a ajuns la niveluri istorice scăzute: puțin peste 11 TWh, un volum descris oficial de conducerea Hidroelectrica drept rezultat al „anului cel mai secetos” pe care l-au confruntat vreodată.

Rezervele de apă din lacuri, debitul mediu al râurilor și anomaliile negative ale precipitațiilor au confirmat diagnosticul: un deficit hidric acumulat peste zeci de luni consecutive. Prognozele pentru 2026 sunt catastrofice pentru companie, iar tendința descendentă este clar vizibilă în datele publice. Nu este vorba de o fluctuare anuală, ci de o schimbare structurală pe care strategia energetică natională a ales să o ignore.

Deși documentul a fost elaborat și aprobat în plena perioadă de declin, a preferat să mențină o imagine statică și optimistă a hidroenergiei, fără ajustări realiste ale așteptărilor, fără analiză de risc climatic pe termen mediu și lung, și fără recunoaștere expresă că „principală sursă regenerabilă” a țării depinde de o resursă în epuizare.

Fără intervenție urgentă și o reevaluație profundă a ipotezelor de bază, riscul de a menține o politică energetică bazată pe iluzii devine inevitabil.