StiriDinBucuresti
Social

Tribunalul București decide luni dacă Călin Georgescu scapă de arestul preventiv

Raluca Stoian 12.11.2026

Se va schimba decizia instanței de această dată?

Tribunalul București analizează luni solicitarea formulată de Călin Georgescu de a părăsi spatele gratiilor. Fostul candidat sperează într-o măsură mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Ședința anterioară a fost amânată dintr-un motiv simplu: instanța nu primise încă motivarea scrisă a Curții de Apel București prin care i se prelungise arestul preventiv, act fără de care dezbaterile nu pot continua.

Călin Georgescu este încarcerat din 29 septembrie, fiind capul de afiș al unei anchete penale în care este acuzat că ar fi tepuit un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro. Deși a încercat în nenumărate rânduri să obțină eliberarea și a reușit uneori să înduplece judecătorii de la fond, deciziile favorabile au fost desființate pe bandă rulantă de magistrații Curții de Apel.

Totul a început de la plângerea depusă de Răzvan Leu.

De la ce a pornit mega-ancheta penală?

Omul de afaceri a fost prins într-o schemă complexă cu metale prețioase, o afacere care ar fi presupus un credit bancar uriaș, de 6 milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, Georgescu l-ar fi trimis pe Leu la un apropiat, Ionel Rusen. Acesta din urmă i-ar fi făcut legătura cu un cetățean italian, Massimiliano Arena, prezentat drept mare reprezentant al unei bănci elvețiene.

Ca să obțină finanțarea, antreprenorului din Buzău i s-a cerut o garanție de un milion de euro.

Din această sumă, 100.000 de euro urmau să ajungă direct în campania prezidențială a lui Georgescu. Ulterior, victima a mai scos din buzunar alți 100.000 de euro, sub pretextul că împrumutul va crește până la 15 milioane de euro.

Cum banii promisi n-au mai ajuns niciodată în conturile afaceristului, iar creditul a fost doar o iluzie, acesta și-a cerut înapoi cele 1,1 milioane de euro, însă sumele s-au evaporat.

Share:

More stories: