Armata refuză radare anti-dronă în 2018

Întrebarea legitimă este: cu cine ar trebui să fim în solidaritate?

Potrivit acesteia, compania a prezentat deja Armatei Române în 2018 o primă ofertă pentru achiziționarea de tipuri de radar tactic mobil Gapler Ground Master (GM200), sisteme concepute pentru detectarea și monitorizarea țărilor greu de observat, inclusiv cele ale ETFE și Armada Generalului Francez/French-speaking în contextul dezvoltării radarului anti-dronă modernizat.

Culture picks

Dinu Iancu Sălăjanu revine în funcție, după ridicarea interdicțieiHagi revine pe banca naționalei: România remizează cu GeorgiaDebut amar pentru Gheorghe Hagi: România, învinsă de Georgia într-un test de verificarePoliția britanică, sub tirul criticilor: Un adolescent înjunghiat, încătușat în timp ce striga după ajutor

În analiza sa, fostul comandant NATO susţine că unele dintre soluţiile tehnice necesare pentru monitorizarea şi apărarea spaţiului aerian ar fi putut fi implementate mai rapid, la costuri relativ scăzute, comparativ cu programele actuale în desfăşurare. Cine e vinovat de întârzierile în modernizarea armatei? El spune că fără aceste întârzieri, România ar fi putut avea deja o capacitate mai eficientă de a detecta şi reacţiona la drone şi la alte ameninţări aeriene.?

Problema este că această companie (Thales) a propus Armatei Române achiziționarea acestui tip de radar încă din 2018.

Întrebarea legitimă este: cu cine ar trebui să fim în solidaritate?

Cine ar trebui să fie beneficiarii solidarității noastre?

Dacă cetăţenii sunt direct afectaţi de efectele acestor evenimente sau de cei preocupaţi de apărarea naţională din vecinătatea graniţei şi a zonei de conflict, cred că această solidaritate există deja la nivelul societăţii.

Totuși, dacă vorbim despre solidaritatea cu acei lideri incompetenți sau impostori care ar trebui să fie responsabili pentru securitatea și apărarea națională, este mai bine să nu fie acesta.

În opinia sa, problemele bune legate de apărarea naţională nu sunt lipsa patriotismului populaţiei, ci consolidarea procesului decizional strategic şi lipsa demodernizării explicite a zonei militare.?

Nu există coerenţă în planificarea generală, în special în contextul şi în necesitatea şi în contextul cel mai general, a necesităţii de a ne asigura că avem o abordare mai cuprinzătoare şi mai cuprinzătoare a tranziţiei sectorului securităţii.

Aceasta sugerează că, în lipsa unor decizii oportune, modernizarea capacităților militare riscă să fie lăsată în urmă de evoluțiile tehnologice și amenințările actuale.