Regina Maria în America: „Ținuturi care amintesc de anumite zone ale României

Cum a început călătoria cu o oprire la Paris pe 2 octombrie 1926?

Călătoria Reginei Maria prin America: o campanie diplomatică și culturală de proporții

În toamna anului 1926, soția regelui Ferdinand, Regina Maria, a traversat Marea Atlantică pentru o vizită de cinci săptămâni pe teritoriul Statelor Unite și al Canadei. Pe parcursul acestei deplasări, ea a fost primită oficial de președintele american, a parcurșat continentul cu trenul, a fost în contact cu comunitățile de emigranți și cu reprezentanți ai populațiilor indigene, a ținut discursuri la radio și a publicat articole în presa locală.

Această expediție a lăsat o moștenire documentară bogată, formată din fotografii, articole de presă, corespondență și un jurnal personal care reconstruie, aproape zi cu zi, una dintre cele mai ambițioase acțiuni de promovare a imaginii României interbelice în străinătate.

Decizia de a întreprinde această călătorie s-a maturizat mult înainte de data efectivă a deplasării. În primăvara anului 1919, în timpul Conferinței de Pace de la Paris, unde Regina Maria pleda pentru interesele României, ea a cunoscut doi milionari americani, William Nelson Cromwell și Samuel Hill, care aveau să devină cheie-cheie în organizarea vizitei.

Tot în același an, suverana a inițiat înființarea Societății Prietenii României (Friends of Romania), al cărei membri au jucat un rol crucial în sprijinirea logistice a călătoriei.

Invitațiile au venit din mai multe direcții: șeful Crucii Roșii Americane, Davidson, care asistase România în timp de război, o presase „extraordinar” să viziteze America, conform însemnărilor din jurnalul reginei.

De asemenea, Loie Fuller, celebră dansatoare și pionieră a dansului modern, prietenă apropiată a Reginei, insista ca aceasta să se deplase pe continentul nord-american.

Invitația formală a venit de la milionarul Samuel Hill, care aranjase ca deplasarea prin țară să se efectueze cu un tren pus la dispoziție gratuit de o companie feroviară, proiect care nu s-a mai concretizat, și de la comitetul director al Muzeului de Artă Maryhill, care o invita să participe la inaugurarea sălii românești. Aceste solicitări au determinat-o în final să facă mult dorita călătorie.

Prima etapă a călătoriei a fost o oprire la Paris, unde plecare din România a avut loc pe 2 octombrie 1926, cu un tren plecat din Gara Sinaia care a ajuns în capitala Franței trei zile mai târziu. La sosire, Regina s-a cazat la Hotelul Ritz, un loc care a fost asaltat de presa internațională și de admiratorii ei. O vizită la celebrul creator de modă Jean Patou a urmat, cu scopul de a-și reînnoi garderoba pentru ocazia americană.

Într-o scrisoare către soțul ei, Maria a notat: Doar câteva cuvinte din locul cel mai aglomerat, acest iad al croitorilor de damă, cum îl numesc eu, pentru că toți croitorii din Paris își imaginează că trebuie să mă echipeze pentru America.

Prețul rochiilor crește în funcție de scurtime până când unele abia ajung la genunchi.

Mă apăr ca o eroină, deși, din când în când, cad în ispită. (.) Croitorii sunt o pacoste și totuși trebuie să ai haine, în special pentru această ocazie!

Dar evit alte magazine pentru că nu vreau să cheltuiesc prea mult. (.) Rochiile Patou sunt foarte drăguțe. Regina și fiica ei, Ileana, au făcut apoi o scurtă oprire la magazinul Beer, specializat în mantouri și paltoane.

Săptămâna petrecută la Paris a fost marcată de o atmosferă de lux și de o mulțime de buchete de flori sosită la Ritz, unul dintre ele fiind cadou de la Elvira Popescu. Totuși, regina a alocat timp și pentru întâlniri personale: s-a revăzut cu surorile ei, Baby și Ducky.

În capitala Franței se afla și fiul ei cel mare, prințul Carol, care în 1925 renunțase la drepturile de moștenitor al tronului în favoarea iubitei sale, Elena Lupescu.

Atitudinea lui Carol a fost rece și puțin politicoasă față de sora lui, Ileana. După ce a contramandat prima întâlnire, în seara dinaintea plecării, el a luat cina cu mama lui.

Regina a relatat această întâlnire într-o scrisoare către Ferdinand, menționând

Regina a relatat această întâlnire într-o scrisoare către Ferdinand, menționând: Nu este nici o îndoială că nebunia sa pentru acea femeie nu i-a dat nici o șansă să gândească limpede.

Amintea de un dezastru abominabil și am stat de vorbă, mai mult ca prietenă decât ca mamă și fiu, despicând firul situației fără speranță în care s-a pus pe el însuși și pe noi. Nu am făcut reproșuri, nu era bine. Am discutat pur și simplu lucrurile din afară, cu cât mai puțin tragism, pentru a putea rămâne calmi. A doua zi, Carol a adus un buchet de flori și a însoțit-o la gară, însă, conform sublinierii Reginei, situația rămâne aceeași care a fost.

De la Cherbourg, fără hainele de designer care urmau să îi fie trimise o săptămână mai târziu, Regina a îmbarcat pe vaporul Leviathan, descris de ea ca „o adevărată metropolă plutitoare”. Primirea la bord a fost solennă: a fost intonat Imnul României, iar comandantul navei, Herbert Hartley, a întâmpinat-o pe un covor roșu. Traversarea Atlanticului a durat o săptămână, pe parcursul căreia călătorii aveau la dispoziție facilități de lux, inclusiv o piscină și un cinematograf.

Regina a petrecut o parte importantă din timp răspunzând la telegrame venite din SUA, unde era așteptată de o listă lungă de personalități, de la politicieni la vedete din Hollywood.

La sosire în New York, pe 18 octombrie 1926, la ora 5.30, Regina a privit răsăritul soarelui și țărmul Lumii Noi. Începuse să se însenineze puțin; vedeam celebra Statuie a Libertății printr-un fel de abur, la fel și priveliștea celebrilor zgârie-nori se observa ca într-un fel de ceață.

Arătau mai degrabă ca niște enorme edificii egiptene, decât ca niște construcții moderne, a scris ea în jurnalul său. La bord au urcat reprezentanți ai comitetului de primire, oficialități și jurnaliști. Regina a răspuns la întrebările presei, unele dintre ele fiind indiscrete sau neobișnuite, în timp ce fotografuli au documentat sosirea din toate unghiurile posibile.

De la port până la Primărie, Regina a traversat orașul într-un automobil deschis, escortat de polițiști călare. Mii de cetățeni umpluseră trotuarele pentru a o aclama. Mulți o strigau pe nume, iar din ferestre erau aruncate bucățele de hârtie ce pluteau prin aer, într-o scenă ce amintea de o poveste. Nu mă așteptam ca New Yorkul să îmi facă o primire atât de oficială.

Am fost întâmpinată cu toate onorurile militare și civile posibile, de parcă aș fi fost regina suverană. Toate trupele fuseseră scoase la paradă, cu întreaga poliție călare.

Am pornit înainte, într-o mașină deschisă, alături de unul dintre domnii oficiali și ne-am îndreptat cu toată viteza de-a lungul uluitoarelor străzi ale New Yorkului, despre care s-au auzit atâtea, cu acei gigantici, inimaginabili zgârie-nori, înălțându-se deasupra noastră„, a notat Regina, emoționată când aude numele ei scandat de mulțimea americană: ”Maria!

La Primăria din New York, Regina a fost primită cu o ceremonie demnă de o suverană. A fost condusă la un scaun asemănător unui tron și așezată cu fața la sala arhiplină, care avea o galerie pe partea opusă.

Primarul James J. Walker i-a conferit o medalie de aur și a citit discursul de bun venit, „frumos caligrafiat și ornamentat cu miniaturi pe pergament”. Regina a rostit apoi discursul ei, care a mișcat mulți ascultători până la lacrimi.

Ea a subliniat binele făcut de America atât României, cât și întregii Europe în timpul războiului, insistând asupra importanței operelor de binefacere și exprimând dorința ca, pe cale umanitară și prin rolul deosebit al femeilor în America, să se atingă orizontul de împăciuire și înfrățire între popoare.

Conform telegramelor diplomatice românești din 19 și 20 octombrie 1926, Regina a încheiat spunând că dorește să intre în inima Americii, care întotdeauna o atrase, precum această țară a intrat în inima ei. „În timp ce vorbeam, o mică mașinărie respingătoare stătea în fața mea transmițând discursul în toată America”, a notat ea, deși în realitate cuvântarea era radiodifuzată live.

După New York, Regina a luat trenul spre Washington, unde a primit o primire la fel de entuziastă. O întâlnire memorabilă a avut loc cu președintele Calvin Coolidge. Regina îl descrie astfel: Președintele este un omuleț subțire, uscat, cu o față ca de ceară, cunoscut pentru muțenia lui. Vorbește cu propoziții scurte ca și când cuvintele ar fi dureroase pentru el. Gura îi este o crestătură pe care o ține strâns închisă, nasul îi este lung și subțire, părul un fel de roșu-auriu.

Este ființa cea mai seacă, cea mai tăcută și mai neemotivă care a fost făcută vreodată, dar cu toate acestea, are un fel de licărire în micii lui ochi pătrunzători și, uneori, ceva ce-ar semăna cu un văr îndepărtat al zâmbetului la colțul gurii sale cu aspect neînduplecat.

Totuși, în ciuda tuturor acestora, președintele mi-a fost simpatic.

Această descriere detaliată oferă o imagine vie a personalității președintelui, subliniind contrastul dintre aparența rece și simpatia pe care ea a resimțit. Această vizită a fost un moment-cheie în istoria diplomatică a României interbelice, demonstrând eforturile pentru a consolida relațiile internaționale prin prezența regală.