Bătălia pentru ciolan: Cum se luptă partidele pentru controlul României

Cârnații afumați ai sistemului: o delicatesă politică sau o otravă lentă?!

Publicat: 29 iulie 2026, 08:05, de Radu Caranfil, în secțiunea OPINII

Culture picks

Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, vizați 4 funcționariBNS acuză România la UE: 16 miliarde de euro pentru apărare, sub semnul întrebăriiAvioane F-16 au decolat în Tulcea, după detectarea unor ținte aerieneAccident pe A1, sensul București-Pitești: Trafic deviat, un rănit la spital

Scena politică românească fierbe. O luptă acerbă pentru controlul executivului domină acum peisajul, iar acest executiv, o entitate vastă și greoaie, e perceput adesea ca un „animal” bine hrănit. Partidele mari – PSD, PNL, USR și AUR – alături de reprezentanții președinției, roiesc în jurul acestei structuri.

Fiecare aruncă în spațiul public declarații grandioase despre salvarea națiunii, dar, în spatele cortinei, intențiile sunt clare: să-și asigure o felie cât mai mare din „pradă”.

Discuția reală nu mai e despre viziuni strategice, ci despre împărțirea resurselor și a influenței.

Această „creatură” guvernamentală, modelată de-a lungul a 35 de ani, e alimentată constant din bugetul public, din fonduri europene și din promisiuni electorale.

Chiar dacă România se confruntă cu o criză guvernamentală, sistemul continuă să funcționeze, generând cheltuieli și datorii, având nevoie de o susținere financiară zilnică. Structura sa e complexă: ministere, agenții, companii de stat, consilii de administrație, autorități și nenumărate comitete care, la rândul lor, supraveghează alte comitete. Deși toate formațiunile politice vorbesc despre nevoia unei „reformări” a acestui sistem, niciuna nu propune soluții fundamentale sau specialiști capabili să vindece disfuncționalitățile.

În schimb, fiecare vine cu propria „echipă de măcelari”, gata să tranșeze și să împartă.

Slăninuța guvernării, o pradă delicioasă pentru politicieni, nu-i așa?!

Un aspect tentant al puterii îl reprezintă beneficiile pe termen scurt, numite adesea „șoriciul politic”. Acestea includ numiri rapide în funcții, contracte avantajoase, decizii guvernamentale favorabile și eliberarea unor posturi-cheie pentru apropiați.

Aceste avantaje sunt consumate rapid, aducând o satisfacție imediată și convingerea că acțiunile întreprinse sunt perfect legale, indiferent de implicațiile pe termen lung.

Spre deosebire de carnea proaspătă, care se alterează rapid, structura administrativă a României pare să aibă o durată de viață impresionantă.

Funcțiile și sinecurile se transmit de la o guvernare la alta, iar „specialiștii” reușesc să navigheze prin multiple regimuri, fără a demonstra o specializare reală. Paradoxal, reformele par să servească mai degrabă conservării sistemului decât schimbării. Instituțiile sunt desființate doar pentru ca angajații să fie relocați în altele noi.

Posturile vacante sunt eliminate, generând economii iluzorii, deoarece salariile oricum nu erau plătite. Directorii sunt „retrogradați” la rangul de consilieri, păstrându-și influența. Denumirile se schimbă, dar esența sistemului rămâne aceeași.

Cea mai râvnită parte a „animalului” guvernamental este „slăninuța”, o metaforă pentru ministerele care distribuie fonduri, companiile de stat unde pot fi plasați oameni de încredere, agențiile care oferă locuri de muncă pentru rude și autoritățile unde independența este direct proporțională cu distanța față de partid. Atunci când politicienii vorbesc despre „asumarea guvernării”, se referă, de fapt, la controlul acestor resurse. Partidele își asumă ministerele, numirile, fondurile și inaugurările fastuoase.

Totuși, responsabilitatea pentru eșecuri, concedieri și facturi rămâne, printr-un consens tacit, în sarcina cetățeanului, fiind atribuită „grelei moșteniri”, Bruxelles-ului, războiului, secetei sau chiar poporului însuși, acuzat că produce mai puțin decât consumă.