I se cere lui Nicușor Dan să deschidă, în sfârșit, arhivele Securității. Cam târziu, dar nu imposibil!

Nu vorbim despre câteva fișiere scanate, ci despre o bază de date public

Micului Dan i se cere să deschidă în sfârșit arhivele de securitate. E un pic târziu, dar nu e imposibil.

După aproape 37 de ani de democrație, România încă negociază cu propriul trecut. Nu am putut afla întreaga poveste a Securității Comuniste, dar am putut obține explicații publice cuprinzătoare și convingătoare despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Acum apare o propunere care ar putea scufunda o mare parte a instituției românești: publicarea online a arhivelor fostei poliții politice.

Incluzând documente care ar putea clarifica legăturile dintre vechile rețele și energia electrică după 1989.

O cerere care ar fi trebuit făcută acum trei decenii de către Asociația din 21 decembrie 1989 și Liga Studenților Seniori solicită președintelui Nicușor Dan să inițieze declasificarea, centralizarea, digitalizarea și publicarea dosarelor de securitate.

Nu vorbim despre câteva fișiere scanate, ci despre o bază de date public accesibilă de documente despre ofițeri, informatori, colaboratori și mecanisme de recrutare. Ungaria tocmai a făcut un pas similar. În data de 4 noiembrie, aproximativ 60.000 de nume pot fi căutate online. Alte documente vor fi făcute publice în februarie 2027. Ne întrebam dacă putem. Nu e vorba doar de paznici.

Sunt, de asemenea, rețelele lor de influență. Securitatea era o instituție represivă, dar și o mașinărie uriașă pentru relații, informații compromise și dependențe personale. După 1989, oamenii din această structură nu au evaporat.

Unii au început noi locuri de muncă, alții au intrat în afaceri, în politică sau în alte poziții de influență. Câte relații vechi au perpetuat? Câte cariere au beneficiat de informații, protecție sau conexiuni din fostul aparat?

Și până la ce măsură beneficiile le-au fost transmise familiilor și celor dragi?

Aici ar putea începe o adevărată investigație asupra tranziției românești

Aici ar putea începe o adevărată investigație asupra tranziției românești.

Copiii nu ar trebui să fie învinovățiți pentru acțiunile părinților lor. Dar bogăția, cariera și privilegiile construite prin rețele potențiale de influență merită examinate, indiferent de generație. - E posibil legal? Cu toate acestea, nu printr-o simplă semnătură România dispune deja de CNSAS și de legislație privind accesul la fișiere.

Cu toate acestea, nu există un sistem public, centralizat care permite cercetarea extinsă a rețelei. Președintele nu poate declasifica discret toate arhivele. Cu toate acestea, ea poate iniția dialogul instituțional și poate susține modificările legislative necesare.

Parlamentul, Guvernul, CNSAS și instituțiile de holding ar trebui să stabilească procedurile. Există, de asemenea, o condiție fundamentală: documentele trebuie să fie publicate cu explicații și dovezi. Apariția unui nume într-un registru nu dovedește automat cooperarea.

Au existat recrute eșuate, coercție, și victime. Transparența nu trebuie transformată într-o nouă formă de nedreptate.

O țară care își ascunde trecutul și slăbește prezentul de aproape patru decenii, România a administrat adevărul despre comunism cu o precauție și confort suspicios.

Între timp, vedem cât de dificil este pentru stat să explice public, inclusiv crizele recente, cum ar fi anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Cele două dosare sunt diferite, dar ele ridică aceeași problemă: lipsa de transparență alimentează neîncrederea și teoriile conspirației. Publicarea fișierelor de securitate nu va rezolva automat această problemă.

Cu toate acestea, aceasta ar putea demonstra că statul român este în cele din urmă dispus să renunțe la monopolul asupra propriilor secrete istorice. Pentru că adevărul despre securitate nu aparține fostilor gardieni de securitate, succesorilor lor, serviciilor actuale, sau politicienilor. Aparține societății pe care instituția le-a terorizat.

Și încă o face, în forme democratice cosmetice.