Grindeanu acuză USR că a trădat România în Parlamentul European!
PSD trece la atac.
Culture picks
Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCR
AUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euro
Ciucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențele
Bolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UESorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și vicepreședinte al social-democraților, a lansat o ofensivă dură la adresa USR, pe care îi acuză că ar fi lucrat împotriva intereselor României în Parlamentul European.
Miza conflictului? O rezoluție promovată de reprezentanții USR din grupul Renew, care viza monitorizarea statului de drept la București. În viziunea lui Grindeanu, un astfel de demers este echivalent cu „trădarea” și ar fi afectat direct imaginea țării în exterior.
Potrivit ministrului, inițiativa a fost oprită în Comisia LIBE în ultimul moment. Grindeanu susține că respingerea rezoluției a fost posibilă doar datorită opoziției ferme a socialiștilor europeni și a unei schimbări de strategie neașteptate din partea Partidului Popular European (PPE).
Oficialul PSD a catalogat întreaga acțiune drept o iresponsabilitate politică
Oficialul PSD a catalogat întreaga acțiune drept o iresponsabilitate politică majoră, avertizând că un astfel de raport ar fi subminat încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali în stabilitatea României.
„Când investițiile străine au înregistrat deja o scădere de 80% în perioada mandatului lui Bolojan, o asemenea rezoluție ar fi transmis un mesaj devastator”, a punctat Grindeanu. Mai mult, social-democratul susține că USR a încercat să transforme România într-o „monedă de schimb” electorală, totul pentru a crea un scut de protecție în jurul lui Dominic Fritz, despre care ministrul amintește că a fost condamnat definitiv în instanță.
În final, Grindeanu a avertizat că PSD va rămâne în ofensivă. Social-democrații îi consideră pe „useriști” responsabili pentru degradarea economiei și pentru atacurile constante la adresa sistemului judiciar, promițând că vor continua să îi taxeze pe aceștia până la viitoarele alegeri, când electoratul va avea ultimul cuvânt.


