Cine a contribuit la acest succes!
Primăria Craiova a organizat ceremonia în prezența reprezentanților administrației locale și ai clubului. Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, venit la eveniment cu părul vopsit albastru, culoarea simbol a clubului și a orașului, a vorbit despre semnificația momentului.
Culture picks
Mafia, o amenințare mortală la fel de periculoasă ca războiul
Furtunile din Republica Moldova afectează trenurile și rețeaua electrică, România intervine
Insula inexistentă care atrage turiști din toată lumea pe vasele de croazieră
Frântă inima la Celtic Park Sparks Speranță pentru Inimi ⁇ ViitorCETATEA BUCURIEI | Universitatea Craiova este noua campioană a României la fotbal. Oltenii câștigă titlul după o pauză de 35 de ani! Inter a câștigat Cupa Italiei cu Cristi Chivu pe bancă și reușește dubla în Italia Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu.
Îi mulțumesc doamnei primar și aș vrea să mulțumesc tuturor colegilor mei care m-au ajutat să-mi ating acest obiectiv și să fiu aici după 12 ani, împreună am reușit.
Vreau să le mulțumesc și oamenilor din club, pentru că fiecare a contribuit la acest succes, și bineînțeles tuturor suporterilor, care, împreună, timp de un an, atât în Europa, cât și în campionat sau în cupă, au fost alături de noi și am realizat acest event. Încă o dată mulțumesc și sunt foarte mândru că fac parte din acest club, a spus Bancu.
Primarul Lia Olguța Vasilescu a vorbit despre impactul avut de succesul echipei asupra orașului La rândul său, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit despre impactul succesului echipei asupra orașului și despre necesitatea investițiilor în sectorul juvenil.
Acum câteva zile am primit vizita unei grupe de grădiniță în Primărie.
I-am întrebat ce vor să se facă când vor fi mari, iar toți au La vârsta de 5 ani, copiii nu știu să mintă, nici să se prefacă.
Ei, pur și simplu, au arătat sentimentul pe care îl are un oraș întreg în zilele acestea: de mândrie. Sigur că dumneavoastră i-ați inspirat ca să își dorească să ajungă și ei campioni.
Însă și noi va trebui să facem un lucru pe care nu l-am făcut în ultimii mulți ani de zile și, anume, să susținem această echipă măcar la faza de cea mai tânără generație care să asigure viitorul fotbalistic al României.
Să facem investiție în centrele de copii și juniori. La final aș vrea să vă spun că deveniți cetățenii unui oraș care depune multă patimă în fotbal. Cu aceeași pasiune cu care vă aclamă, dacă nu veți avea rezultate, vă va sancționa.
Cum a reacționat antrenorul Filipe Coelho după titlu?
Sper să nu uitați acest lucru și să ne aduceți în continuare foarte multe bucurii pe viitor.
Acest oraș merită și are nevoie să aibă o echipă campioană, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Antrenorul Filipe Coelho s-a arătat recunoscător Așa cum am spus de multe ori, cele mai bune lucruri din viață nu sunt cele pe care le putem cumpăra, ci cele pe care le putem atinge prin efortul nostru, prin angajamentul nostru și prin munca de zi cu zi. Pentru jucătorii mei, și îmi cer scuze pentru celelalte persoane, în primul rând pentru ei: vă iubesc foarte mult și vă mulțumesc pentru asta și chiar meritați să fiți aici și să vă bucurați de acest moment, pentru că sunteți extraordinari.
Acesta este primul punct.
Al doilea, pentru oraș, pentru că am lucrat în multe țări și locuri, iar dragostea pe care acest oraș o arată pentru fotbal, energia este diferită față de altele.
Este specială și sunt foarte fericit să văd fețele de pe străzi fericite și mândre de oraș. Vă mulțumesc mult.
Și al treilea, trebuie să începem să ne gândim din nou la viitor, să facem totul pentru a face orașul mândru din nou.
Încercăm să aducem trofeul pentru oraș anul viitor.
Va fi dificil, dar poate fi din nou cel mai frumos moment, a spus el.
Sorin Cârțu: Un moment excepțional Fostul mare atacant al oltenilor, Sorin Cârțu, președinte onorific al clubului, a spus că eventul reușit de echipă reprezintă unul dintre cele mai bune momente ale Craiovei.
Doamnă primar, vă mulțumim pentru inițiativa pe care o aveți și faptul că arătați respect și recunoștință pentru ceea ce a făcut acest grup minunat. Suntem într-un moment deosebit, într-un moment excepțional, poate unul dintre cele mai bune momente ale Craiovei.
