CNSAS dezvăluie numărul real al angajaților Securității în 1988

Cât de mare era nucleul central al DSS din București?

CNSAS a publicat, în premieră absolută, o analiză detaliată a dimensiunii reale a aparatului Securității comuniste, oferind o imagine clară asupra structurii sale la momentul 24 septembrie 1988. Această dezvăluire oficială clarifică compoziția exactă a forțelor de securitate statală în ultima perioadă a regimului.

Datele furnizate de Consiliu indică un total general de 14.629 de angajați, cifra fiind rezultatul adunării celor 8.760 de cadre din componenta centrală și trupele de securitate cu cei 5.869 de specialiști din structurile teritoriale.

Este important de menționat că acest număr include și personalul muncitor civil, o categorie formată din aproximativ 1.200 de persoane care nu aveau grad militar.

Acestea erau încadrate în diverse sectoare, inclusiv muncitori calificați și tehnicieni care lucrau în atelierele specializate în producția și întreținerea tehnicii operative, precum repararea echipamentelor de ascultare, a autovehiculelor sau a laboratorelor foto-chimice.

De asemenea, categoria cuprindea personalul de deservire logistică grea, șoferi, administratori de clădiri și depozite, specialiști în telecomunicații și constructori angajați direct de minister, dar și personalul din gospodăriile anexe, tipografia și activitățile de secretariat, cum ar fi dactilografele și secretarele.

Din perspectiva geografică și operațională, Departamentul Securității Statului (DSS) era organizat în trei mari componente distincte: aparatul central situat în București, Trupele de Securitate și aparatul teritorial, care cuprindea cele 40 de județe împreună cu Securitatea Municipiului București (S. M. B.). Distribuția forțelor era imbricat astfel: aparatul central din capitală număra 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din totalul instituției.

Componenta militarizată, cunoscută sub denumirea de Trupele de Securitate, includea Comandamentul și unitățile subordonate, totalizând 2.737 de cadre, adică 18,71% din efective.

Restul, respectiv 5.869 de cadre, corespunzând a 40,12%, erau repartizați în aparatul teritorial.

Aparatul central al DSS, bazat în București, concentra cel mai puternic nucleu de informare, tehnică și analiză din întreaga țară.

Aici se derulau principalele dosare de spionaj și contraspionaj, filajele centralizate și interceptările la nivel național.

Printre cele mai mari concentrări de forțe în capitală se numără Direcția a IV-a, dedicată contrainformațiilor militare, care avea un efectiv uriaș de 1.022 de cadre, și Unitatea Specială „F”, specializată în filaj, cu 745 de angajați.

Tot aici își aveau sediul și forța principală unitățile de elită, precum Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă (USLA), care dispunea de 772 de cadre.

Distribuirea era adaptată importanței economice și strategice a regiunilor: județe precum Constanța, Timiș și Prahova depășeau fiecare pragul de 260 de cadre, în timp ce zonele mai puțin populate, precum Ialomița, Covasna sau Sălaj, abia treceau de 70-80 de angajați.

Pe plan operațional, structura internă a Securității se dividea în câteva linii principale. Linia Informații Interne, condusă de Direcția I, număra 103 angajați la nivel central.

Această direcție funcționa ca un nucleu de coordonare și sinteză a datelor politice, sociale și culturale, având menirea de a supraveghea conformarea ideologică a populației, activitate preluată teritorial de Serviciul I.

Linia Contrainformații în Sectoarele Economice, gestionată de Direcția II, avea un nucleu centralizat de 152 de angajați, responsabili de supravegherea obiectivelor economice strategice, ministeriale, a fabricilor, uzinelor și a infrastructurii regionale, activitate extinsă teritorial prin Serviciul II.

Linia de contraspionaj, administrată de Direcția III, avea o pondere semnificativă în structura centrală, cu 213 angajați dedicați monitorizării reprezentanțelor diplomatice străine și a rețelelor de spionaj extern, activitate continuată teritorial de Serviciul III. Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptări și ascultări, opera ca un colos tehnologic autonom la nivel central, cu 466 de angajați care deserveau aparatele de ascultare telefonică și control ambiental, activitate preluată teritorial de Serviciul T.

Cât de importantă era linia de contraspionaj în structura centrală a DSS?

Unitatea Specială „F”, specializată în filaj și observație stradală, reprezenta una dintre cele mai mari concentrări de personal, cu 745 de angajați dedicați capitalei și cazurilor de importanță națională, formând echipe mobile pentru urmărirea persoanelor considerate periculoase, activitate preluată teritorial de Serviciul F.

În final, Unitatea Specială „S”, care se ocupa de controlul corespondenței scrise interne și internaționale, număra 356 de angajați, activitate intens centralizată în București, dar desfășurată teritorial prin birouri speciale amplasate secret în oficiile poștale județene.

Prezența femeilor în rândurile Securității la data de 24 septembrie 1988 a fost analizată de CNSAS, care a stabilit că existau 2.297 de femei, reprezentând 15,70% din totalul angajaților. Distribuția era următoarea: în aparatul central erau 954 de femei (15,83% din totalul cadrelor centrale), în Trupele de Securitate 254 femei (9,28% din totalul trupelor), iar în structurile teritoriale 1.089 femei (18,55% din totalul cadrelor din teritoriu).

Deși femeile ocupau roluri importante în nișe tehnice și administrative, unde procentul lor depășea adesea 25-30%, la nivel global, 84,30% din aparat era format din bărbați.

Disproporția se resimțea puternic în funcțiile de conducere: la nivel național, doar 0,95% dintre femeile din Securitate dețineau o funcție de conducere, restul de 99,05% fiind în poziții de execuție.

În aparatul central, din cele 954 de femei, doar 11 (1,15%) aveau funcții de conducere.

În aparatul teritorial, din cele 1.089 de femei, tot 11 (1,01%) ocupau astfel de poziții.

În trupele de securitate, niciuna dintre cele 254 de femei nu deținea o funcție de conducere.

Astfel, în întregul sistem, doar 22 de femei (11 la centru și 11 în teritoriu) aveau acces la structurile de decizie, ilustrând limitarea accesului feminin la niveluri superioare de putere.

Efectivele Securității erau distribuite pe județe în funcție de importanța strategică. Inspectoratele cu peste 200 de cadre includeau: S. M. București (557 cadre, dintre care 58 femei și 499 bărbați), fiind cea mai mare unitate; S. J. Constanța (285 cadre, 50 femei, 235 bărbați), esențial datorită portului strategic și activității de contraspionaj; S.

J. Timiș (271 cadre, 49 femei, 222 bărbați), o zonă de frontieră sensibilă; S. J.

Prahova (261 cadre, 39 femei, 222 bărbați), centrul industriei petroliere; S. J. Cluj (251 cadre, 45 femei, 206 bărbați), centru universitar și cultural; și S.

J. Brașov (212 cadre, 34 femei, 178 bărbați), centru industrial și turistic vizat de regim. În categoria celor 130-200 de cadre, se numără: S.

J. Dolj (198 cadre, 33 femei, 165 bărbați); S. J.

Hunedoara (184 cadre, 32 femei, 152 bărbați), zona Văii Jiului și a combinatelor metalurgice, un focar de greve; S. J.

Iași (182 cadre, 35 femei, 147 bărbați), pe frontiera estică și centru universitar; și S. J.

Bihor (169 cadre, 31 femei, 138 bărbați), pe frontiera vestică. Aceste date oferă o perspectivă nuanțată asupra complexității și distribuției forțelor de securitate în România comunistă.