Două incidente de violență în școli: ce pot face instituțiile pentru a preveni tragedia

Nu realizează cât de periculoasă poate deveni situația pentru acești tineri!

Tragedii din clasele de liceu și gimnaziu: Cum ar putea instituțiile să spargă cercul violenței și să protejeze copiii

România a fost zguduită în ultimele zile de două evenimente dramatice care au avut loc în incinta unităților de învățământ, punând sub lupă vulnerabilitatea elevilor și necesitatea unor mecanisme de protecție mai robuste. Săptămâna a început cu o alarmă majoră la Bistrița, unde un adolescent de 13 ani, înscris în clasa a VII-a, a intrat în sala de clasă echipat cu o cască de tip militar, o cagulă și un briceag ascuțit.

Obiectivul său era clar: un coleg din clasa a VI-a, pe care agresorul îl considera un „indian” exclusiv datorită culorii pielii mai închise a acestuia.

Interesantul incident a fost întrerupt de intervenția unei profesoare de matematică, în vârstă de 28 de ani, care a reușit să oprească atacul, deși a fost lovită de mai multe ori de către elev.

Reprezentanții Parchetului au stabilit că gestul nu a fost spontan, ci a fost premeditat cu grijă.

Cronologia neagră s-a continuat trei zile mai târziu, la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești. Aici, un elev din clasa a IX-a a demonstrat aceeași inițiativă violentă, venind la școală echipat cu o macetă.

El a atacat doi colegi de clasă, motivația fiind una de răzbunare personală, declanșată de glumele repetitive pe care aceștia le făceau în detrimentul său. În fața acestor episoade, autoritățile centrale au reacționat cu promptitudine.

Sorin Costreie, care ocupă în prezent funcția de ministru al Educației, a declarat că se analizează posibilitatea implementării controalelor la intrarea în școli, inclusiv verificarea vizuală a ghiozdanelor și utilizarea detectorelor de metale.

Mai mult, oficialul a sugerat dublarea sancțiunilor aplicabile în cazurile de agresiune îndreptate împotriva cadrelor didactice. La nivel guvernamental, a fost anunțat lansarea unui plan integrat destinat consolidării siguranței în mediul școlar.

Totuși, întrebarea esențială rămâne: ce se întâmplă în spatele porților școlii?

Unde se rup legăturile din lanțul de protecție al copilului?

Pentru a înțelege mecanismele ascunse ale acestei probleme, am discutat cu Andreea Goliță, o specialistă în psihologie și fost consilier școlar cu o experiență vastă în proiecte de combatere a bullying-ului, care a activat în instituții variind de la grădinițe până la licee cu profil industrial.

Conform informațiilor recente, elevul care a folosit maceta în Pitești a fost reținut de poliție, iar dosarul indică faptul că acesta fusese victima unor forme cronice de bullying.

Reacțiile oficiale au venit rapid din partea Cotroceniului și a Guvernului, dar analiza tehnică a incidentului de la Bistrița relevă o complexitate suplimentară: șase elevi implicați direct și profesoara lovită au beneficiat de ordine de protecție judecătorească.

Limitările actuale ale prevenției: Sistemul reacționează doar la fapte consumate

Perspectiva lui Andreea Goliță asupra problemei de fond evidențiază o deficiență structurală: sistemul educațional reacționează, în mod predominant, doar după ce dauna s-a produs. În contextul actual, prevenția se rezumă la identificarea faptei deja comise: profesorul observă agresiunea și trimită copilul la consilierul școlar.

Totuși, consilierul nu deține o baghetă magică pentru a rezolva instantaneu toate conflicturile, explică experta.

Ea adaugă că profesorii sunt formați mai degrabă să identifice elevii care încalcă regulamentul intern, decât să recunoască semnele suferinței neexprimate ale unui copil care suferă în tăcere.

„Nu realizează cât de periculoasă poate deveni situația pentru acești tineri!” subliniază psihologul. În cazul elevului care a atacat cu cuțitul la școală, intenția sa nu a rămas secretă; aceasta a fost anunțată în mod explicit pe rețelele sociale, oferind un indiciu clar al tensiunii acumulate.

Cinci piloni ai unei soluții comprehensive

Pentru a transforma situația, Andreea Goliță propune o abordare multidimensională, structurată pe cinci soluții concrete:

1. Instalarea unei celule de criză în fiecare unitate de învățământ: O structură permanentă pentru gestionarea incidentelor complexe. 2. Formarea specializată a cadrelor didactice: Focusul nu ar trebui să fie exclusiv pe transmiterea materiei, ci pe dezvoltarea abilităților de relaționare umană. 3. Reprofilarea rolului consilierului școlar: Transformarea acestuia într-o resursă de prevenție proactivă, nu doar într-un intervenient de urgență. 4.

Implicarea obligatorie a părinților: Familia trebuie să devină un partener activ și responsabil al școlii. 5. Sistemul de sancțiuni graduale și redefinirea evaluării comportamentale: Nota la purtare ar trebui să reflecte progresul, nu doar abaterea.

Detalierea soluțiilor propuse de psiholog

Prima măsură sugerată de Andreea Goliță vizează stabilirea unei proceduri clare pentru momentele în care metodele pedagogice obișnuite eșuează în gestionarea unui elev.

Nu este util să transformăm pedagogul într-un psiholog comportamentalist, dar este esențial ca, atunci când constată că tehniciile standard nu funcționează, să existe proceduri definite.

De exemplu, o celulă de criză constituită din director, consilierul școlar și profesorii ar trebui să se întrunească pentru a debata cazurile dificile și a stabili măsuri corective comune, detaliază specialistă.

Din experiența sa practică, Goliță observă că, deși procedurile există adesea documentate, ele rămân inaplicabile în teren. În perioada în care a activat ca consilier școlar la Brăila, în anul 2014, a constatat că profesorii nu știau cui să se adreseze în situații concrete de criză.

Modele corporatiste în educație: soluția pentru viitorul școlilor românești?

În cadrul unui proiect de combatere a bullying-ului în grădinițe, a observat cadre didactice care semnasem regulamente interne fără a înțelege cine poartă responsabilitatea finală în caz de incident.

Unora dintre profesorii de serviciu le era frică să mai lase copiii în curtea exterioară.

„Se instila frica în profesori, fără ca aceștia să primească instrumente practice de gestionare a conflictelor”, remarcă Andreea Goliță.

A doua soluție se concentrează asupra reformei formării cadrelor didactice. Psihologul susține necesitatea reintroducerii cursurilor periodice de pedagogie și reciclare profesională, adaptate specificităților generațiilor actuale și ale erei digitale. Copiii de astăzi sunt crescuți mai autonom, sunt conștienți că vocea lor contează – aspect pozitiv –, însă profesorii rămân adesea în urmă.

Lipsesc abilitățile de a coborî de pe piedestal și de a glumi cu elevii fără a-și pierde autoritatea, punctează experta.

Goliță propune adoptarea de modele din sectorul corporatist, unde se desfășoară training-uri de comunicare adaptate diferitelor tipuri de personalitate. Un profesor ar trebui capacitatea de a identifica dacă un elev prezintă un atașament anxios, dacă este mai emotiv, cognitiv sau rebel.

Comportamentele provocatoare nu reprezintă neapărat o problemă în sine, ci o manifestare a unei anumite tipologii.

Cu abilitățile de comunicare potrivite, profesorul poate ghida copilul să respecte regulile, completează Andreea Goliță.

Specialista insiște și pe importanța simulărilor.

Cadrele didactice ar trebui antrenate pe scenarii concrete, similar cu exercițiile pentru situații de urgență: ce acțiuni se întreprind când un elev devine agresiv verbal, când un profesor este intimidat sau când un conflict escaladează în mijlocul orei.

Rolul consilierului școlar trebuie redesenat ca fiind unul de prevenție, nu de pompier. Acesta ar trebui să lucreze proactiv, nu să fie chemat doar la urgențe. În practica curentă, consilierul este sufocat de birocrație și ajunge la un caz abia după ce violența s-a manifestat, moment în care marginile de manevră sunt extrem de restrânse.

Există și o problemă de calificare: legislația impune consilierilor doar un masterat în consiliere școlară. O formare în psihoterapie durează patru ani și este costisitoare, motiv pentru care mulți specialiști nu o dețin. Soluția propusă constă în decontarea acestor formări de către minister sau inspectorate, extinsă atribuțiilor legale ale consilierilor.

De asemenea, școlile nu dispun de seturi specializate de teste psihologice, adică instrumente standardizate pentru evaluarea dificultăților emoționale, comportamentale sau a tulburărilor psihice. Evaluările clinice necesită competențe specifice și nu pot fi efectuate oricui. Consilierii folosesc în principal instrumente de consiliere și evaluare educațională, cum ar fi chestionarele de orientare școlară și profesională. Pentru un copil cu comportamente îngrijorătoare, este necesară o echipă multidisciplinară, incluzând un psiholog clinician și un psihiatru.

Relația cu familia reprezintă, poate, cel mai sensibil aspect.

„Un copil care ajunge la acte violente extreme provine rar dintr-o familie echilibrată”, afirmă psihologul.

Dacă un părinte refuză să colaboreze sau neagă existența problemei, școala rămâne astăzi în incapacitate de acțiune.

„Deși școala este obligatorie, ar trebui să existe norme care să impună părintelui colaborarea atunci când copilul manifestă dificultăți majore”, susține Andreea Goliță, care propune sancțiuni care să includă și Un model exemplar este Școala Gimnazială nr. 179 din București, cu care experta a colaborat.

Printr-un proiect finanțat din fonduri europene destinat copiilor cu cerințe educaționale speciale, instituția nu s-a limitat la instruirea profesorilor.

A angajat însoțitori pentru elevi, a amenajat o grădină senzorială unde un copil care nu mai face față la clasă se poate relaxa și a organizat întâlniri între toți părinții și specialiști, inclusiv logopezi.

Scopul era ca părinții să înțeleagă că un comportament impulsiv nu echivalează automat cu bullying-ul sau violența.

Andreea Goliță consideră că școlile au nevoie de sancțiuni clare, aplicate gradual, cu consecințe reale pentru elevii cu abateri grave. Măsurile disciplinare nu ar trebui să se limiteze la pedepsirea copilului, ci să vizeze schimbarea comportamentului, cu implicarea părinților și a specialiștilor. Mutarea sau exmatricularea unui elev nu rezolvă neapărat rădăcina problemei care a generat comportamentul violent. De aceea, sancțiunile trebuie însoțite de intervenții educaționale și psihologice.

Nici nota la purtare nu constituie o soluție suficientă.

Andreea Goliță relatează că un inspector școlar i-a menționat faptul că principalul instrument anti-bullying ar fi scăderea notei la purtare.

„Este doar un instrument de pedeapsă care nu previne nimic”, comentează experta.

Ea propune ca nota la purtare să nu mai fie exclusiv o sancțiune pentru abateri, ci să reflecte modul în care elevul învață să colaboreze, să respecte regulile și să-și gestioneze emoțiile.

Evaluarea ar urma să se bazeze pe criterii și punctaje clare, astfel încât să conteze și progresele copilului, nu doar erorile sale.

Deși detectoarele de metale pot opri un atac fizic, ele nu elimină cauzele violenței. După incidentul de la Bistrița, ministrul Educației a propus introducerea acestor dispozitive și verificarea ghiozdanelor.

Andreea Goliță nu respinge măsurile de securitate, comparând controlul cu semafoarele din trafic: oferă un cadru de siguranță. Însă, controlul blochează doar temporar manifestarea unui comportament, fără a rezolva cauza profundă. Dacă un copil are o toleranță extrem de scăzută la frustrare, controlul fizic nu garantează că nu va refula violent în alt moment.

Cele două dimensiuni – securitatea fizică și intervenția psihologică – trebuie să meargă mână în mână.