Muzeul de Istorie a Religiilor: urgența de a înțelege credințele

În tot acest timp, paradoxal!

Trăim într-o țară, România, unde nu există confuzie, unde aproape două (2) miliarde de euro au fost investite în stadioane (construite sau în curs de construcție) și infrastructură de fotbal, dar care nu a găzduit o Cupa Mondială și pentru că fotbalul nostru nu contează. În schimb, fără nicio investiție din partea statului, a avut loc în București al II-lea Congres Mondial privind Istoria Religiilor, Religii 360. Privindu-ne la partea completă a sticlei, putem fi mândri că încă avem minți românești strălucitoare pe care ne putem baza. Nu putem spune același lucru despre picioare.

Chiar dacă în fiecare căutare cu AI a marilor istorici ai religiilor pe care omenirea le-a dat, primul nume care apare este Mircea Eliade, statul român nu a găsit nici o justificare pentru a pune inițiativa proprie fundația unui institut care să slujească acestui moștenire.

În tot acest timp, paradoxal, cercetarea în istoria religiilor și a credințelor religioase este din ce în ce mai integrată în viața de zi cu zi. Un exemplu, și poate cel mai vizibil, este industria cinematografică.

Unul dintre ultimii filme câștigătoare de Premiul Oscar, Sinners, regizat de Ryan Couglar, și ultimul mega-succes al lui Christopher Nolan, The Odyssey, și-au construit scenariul cu specialiști, profesori de istorie a religiilor și credințe religioase în personal.

Unul dintre ultimii câștigători de Premiu!

Nolan, cel puțin, avea un întreg escadron de experți, și-ar putea permite asta. Probabil de asta au avut atât de mult succes. Există ceva demonic în organizarea Congresului, putem spune torturile de a face.

Atitudinea mefistofelă a autorităților, de la Academie la Ministerul Culturii, care nu mișcă un deget, dimpotrivă, în fața insistenței și tenacității organizatorilor, a celor care au crezut, simțit și simt destinul nostru de a face parte din familia internațională a cunoașterii umane.

Cel mai interesant detaliu posibil al revelațiilor din spatele scenei organizației este relatat de Eugen Ciurtin într-un interviu cu Ovidiu Shimonca și poate fi găsit aici. Interviul a fost realizat înaintea Congresului. / (c) AdOcean 2003-2026, EthicalAds_ro. presshub. ro. desktop_articles. in_article /! funcție t () {return 2!=_aoState? void set Timeoutfunction ((() {t ()},5): void ado. slave (adoceanroyerpjietps,{myMaster: GYGQk4G1N62ysYzffx99 VrG1 FoG1 OnPHRFjoHGIH33SBX.

A7})})}))})) Dacă nu este un subiect din program, cel puțin ca subiect opțional sau împărtășit cu istoria, istoria religiei este o piesă fără care personalitatea va fi întotdeauna incompletă.

Eugen Ciurtin, care mi-a răspuns la întrebări, identificat ca „sufletul partidului”, este nu numai profesionistul perfect, dar și activistul neobosit și pasionat indestructibil. E obsedat de creația lui George Enescu și este un fan al Liverpoolului. Președintele Congresului Mondial privind Istoria Religiilor este membru fondator al Societății și Institutului pentru Istoria Religiilor, entitățile care au organizat Congresul.

Eugen Ciurtin a răspuns la întrebări?

Mi-a plăcut foarte mult ideea de branding în Congres, că, uh, trebuie să te adaptezi la timp, Religions360, sună ca Chanel 5. E o tradiție. Considerare. Dana Cristescu: De ce religiile sunt mai „consumate” decât istoria lor, dacă ne uităm la modelul sportului, al fanilor, chiar și al practicanților, dar, de asemenea, săpăm în istoria globală a acestui sport?

Eugen Ciurtin: Există o întrebare. Desigur, nu sunt categorii comparabile în comparație, dar ceva este.

Dacă am înțeles bine, aici avem problema dintre cei din interior și cei din exterior, etica și emic, practicantul unei singure devoții și întregul - într-o altă ordine - al tuturor devoțiilor, al tuturor timpurilor și al tuturor.

Religiile produc și se bazează pe aderare, iar istoria religiilor este forma lor de cunoaștere. Cunoașterea este întotdeauna de o altă ordine decât practica.