Presiuni la Washington pentru negocieri: Kievul încolțit, Moscova revine în prim-planul diplomatic

Oslo: presiunea cade pe cel dependent!

Diplomația americană pare să adopte o strategie duală, în care presiunea se exercită asupra Kievului, în timp ce Moscovei i se oferă un tratament preferențial. Această abordare lasă România într-o poziție vulnerabilă, riscând ca pașii de către care securitatea sa regională este influențată să fie luate fără consultarea Bucureștiului.

Din momentul publicării acestui material, voi începe fiecare analiză prin evidențierea punctelor cheie, astfel încât cititorul să poată identifica rapid elementele esențiale ale dezbaterii.

Iată ce trebuie reținut din evoluțiile recente: - Administrarea americană impinge Kievul să facă concesii, tratând simultan cu blândețe capitala rusă. - Dependența critică a Ucrainei de asistența Washingtonului limitează drastic marja de manevră a lui Zelenski. - Președintele ucrainean sugerează o întrerupere reciprocă a bombardamentelor asupra infrastructurii energetice. - Liderul de la Kremlin prelungește procesul de negocieri, calculând că epuizarea resurselor Kievului va aduce avantajul. - Laudele verbele lui Steve Witkoff conferă Kremlinului un plus de imagine internațională. - Rusia ajustează ritmul diplomatic în funcție de calendarul electoral din Statele Unite. - Discuțiile privind arhitectura de securitate regională pot impacta direct flancul estic al NATO. - Kirill Dmitriev utilizează legăturile sale din mediul afacerilor pentru a facilita reapropierea Rusiei. - Continentele europene suportă costurile apărării, rămânând totuși dependente de tehnologiile americane. - România necesită dezvoltarea unor capacități autonome și o cooperare europeană consolidată. - Capitala României trebuie să implice

activ în tratativele care privesc direct integritatea sa strategică.

Washington strânge șurubul la Kiev și întinde covorul roșu la Sankt Petersburg

Într-un interval de timp care nu depășește patruzeci și opt de ore, acțiunile diplomatice ale SUA în legătură cu conflictul din Ucraina au generat două scenarii aparent contradictorii. Analizate în conjunto, aceste evenimente transmit un mesaj mai puternic decât oricare comunicat oficial emis de cele două capitale. Pe data de 20 octombrie, reprezentanții președintelui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, erau prezenți la Oslo pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski. Kushner, fiind indispus medical, a participat la discuții prin intermediul tehnologiei video.

La acest summit asistau și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, și președintele Finlandei, Alexander Stubb. Inițiativa de a organiza această reuniune a pornit din partea Kievului, care încerca să redirecționeze negocierile pe o panta mai favorabilă.

A doua zi, la Palatul Konstantin, situat în localitatea Strelna, la periferia Sankt Petersburgului, Steve Witkoff, de data aceasta neînsotit, se afla în fața lui Vladimir Putin, oferindu-i elogii. În Norvegia, delegația americană a prezentat cerințe clare. În Rusia, aceleași emiși au adus cu sine o retorică plină de complimente.

Distincția dintre cele două atitudini nu se limitează la eticheta diplomatică, ci reflectă modul în care actuala administrație din Statele Unite pare să interpreteze arta negocierii pentru pace: se exersează presiunea asupra celei părți care are nevoie de susținerea Washingtonului, iar partea asupra careia acest sprijin nu constituie o pârghie de influență directă este tratată cu indulgență.

Oslo: presiunea se exercită asupra celui dependent de ajutor

Reuniunea din Norvegia a avut loc într-un moment de tensiune maximă între Washington și Kiev. Relația bilaterală se afla la unul dintre cele mai puncte joase din ultimul deceniu, situație agravată după ce Zelenski l-a acuzat pe Trump că ia decizii care favorizează interesele Moscovei.

Nemulțumirea ucraineană se baza pe argumente concrete. La 9 octombrie, Casa Albă a anunțat un acord cu Putin pentru cumpărarea de motorină din Rusia. Departamentul Trezoreriei a emis o licență provizorie care permite astfel de tranzacții până în luna aprilie a anului 2027.

Ulterior, pe 16 octombrie, cu doar două zile înainte ca măsurile să devină active, Trump a semnat un ordin executiv prin care Rusia era scutită de sancțiunile și taxele prevăzute de Legea Graham, o normă pe care el însuși o promulgase cu o lună mai devreme.

Justificările oferite de administrație au făcut ca decizia să pară și mai opacă. Secretarul Energiei, Chris Wright, a prezentat acordul ca pe un stimul pentru pace.

Secretarul de Stat, Marco Rubio, a susținut că Rusia și-ar fi vândut oricum combustibilul. Prima argumentare implica ideea că Washingtonul oferă Moscovei un beneficiu suficient de mare pentru a-i modifica conduita. A doua sugera că oferta nu modifică substanțial situația.

Aceste două explicații se contraziceau cu ușurință. Impresia generală era că decizia fusese deja luată, iar argumentele au fost construite ulterior pentru a o susține.

Simultan, Kievul se lupta cu dificultăți în exact acele domenii unde sprijinul american este cel mai greu de substituit.

Accesul Ucrainei la rețeaua de internet satelitar Starshield fusese redus temporar. Zelenski le comunica senatorilor americani aflați în vizită că serviciul funcționa încă doar parțial, la parametri inferiori celor necesari. Tot el menționa că, înainte de o serie recentă de atacuri rusești, Ucraina nu primise nicio avertizare din partea partenerilor din domeniul intelligence.

La acestea se adăugau acuzațiile privind întârzierile în livrarea rachetelor interceptoare Patriot, deja finanțate de europeni. Ziarul The Washington Post, citând surse neidentificate, relata că secretarul Apărării, Pete Hegseth, nu autorizase transferul unei porțiuni din aceste sisteme. Rubio a negat existența unor restricții, calficând acuzațiile drept scandalice.

Astfel, existau rapoarte și declarații contradictorii. Totuși, pentru Kiev, simpla incertitudine privind continuitatea sprijinului american avea deja un efect: sublinia dependența critică a apărării naționale de deciziile luate în Washington.

Strelna: politicos, dar fără nicio concesie!

Thomas Graham, de la Consiliul pentru Relații Externe (CFR), a analizat această suprapunere de evenimente fără menajamente.

În interpretarea sa, administrația americană îi arăta lui Zelenski importanța sa pentru efortul de război, în speranța de a extrage o flexibilitate mai mare la masă de negocieri.

Zelenski a După discuțiile de la Oslo, el s-a declarat gata să oprească din nou lovitura asupra infrastructurii energetice rusești, cu condiția ca Rusia să facă la fel.

Pentru Ucraina, atacurile asupra rafinăriilor rusești au o importanță care depășește simplele daune materiale. Ele lovesc veniturile și logistica adversarului și creează o problemă într-un sector care interesează direct Casa Albă. Propunerea devenea cu atât mai relevantă cu cât administrația Trump căuta motorină ieftină înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie.

Witkoff a plecat spre Rusia cu această idee. Cu toate acestea, Moscova își făcuse deja publică poziția înainte ca emisarul american să sosească.

Strelna: fast, politețe și nicio concesie vizibilă

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, respinsese încă dinaintea întâlnirii conceptul unei pauze reciproce a atacurilor asupra infrastructurii energetice, solicitat de Ucraina și de partenerii europeni. „Moscova dorește pace, nu armistițiu”, a afirmat el.

Formula pare logică pentru un observator extern, dar în practica negocierilor purtate până acum, ea înseamnă că Rusia refuză să oprească ofensivele până nu obține condițiile politice dorite.

Încetarea focului este amânată până la finalul procesului, în timp ce războiul continuă să furnizeze Kremlinului un instrument de presiune.

Witkoff a mers totuși la Sankt Petersburg, la a noua sa vizită în Rusia. A petrecut două ore și jumătate în palatul pe care presa occidentală îl denumește uneori „Versailles-ul rusesc”.

Setarea decorului avea propria sa semnificație simbolică.

Putin, fost locotenent-colonel al KGB, era însoțit de doi colaboratori care cunosc bine atât obiectivele Kremlinului, cât și mecanismele de negociere: Kirill Dmitriev, specialistul în proiecte financiare, și Iuri Ușakov, consilierul său diplomatic.

În fața lor se afla un om de afaceri fără experiență diplomatică anterioară, apropiat personal al președintelui american, venit să prezinte propunerile discutate cu partea ucraineană cu o zi înainte.

Vizita nu a generat nicio concesie publică care să sugereze că sfârșitul războiului este mai aproape. Ușakov a declarat că „noile elemente” aduse de emisarul american nu conțineau prea multe aspecte utile pentru rezolvarea crizei. Însă imaginea cea mai apăsătoare a vizitei a fost alta. Într-un schimb de replici difuzat pe platforma X, Witkoff i-a transmis lui Putin că, așa cum liderul rus vorbește despre vocația umanitară a lui Trump, și el îl consideră pe Putin un umanitar și îl felicită pentru aceasta.

Cuvintele erau adresate unui șef de stat pe numele căruia Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pentru presupuse crime de război legate de deportarea și transferul ilegal al copiilor ucraineni.

Pentru familiile afectate de conflict, distanța dintre această realitate juridică și complimentul emisarului american era greu de suportat.

Prilejul imediat fusese eliberarea lui Stephen Hubbard, profesor american de engleză pensionar, în vârstă de 73 de ani, închis și, conform relatărilor invocate, torturat după ce autoritățile ruse îl acuzaseră că luptase alături de ucraineni. Vicepreședintele JD Vance a intervenit rapid în apărarea lui Witkoff. El a spus că nu vede nimic rău în a-i adresa câteva cuvinte frumoase celui care tocmai a eliberat un ostatic american. Din perspectiva obținerii eliberării unui cetățean, explicația poate fi înțeleasă.

Problema apare atunci când mulțumirea pentru un rezultat concret se transformă într-un certificat de umanitate acordat celui care conduce statul responsabil de detenție. În acel moment, încetarea unui abuz este prezentată drept dovadă de generozitate.

Aici se află una dintre capcanele diplomației ostaticilor: autoritatea care ține un om închis poate obține atât un avantaj prin negociere, cât și un câștig de imagine prin eliberarea lui.

La Kiev, Oleksandr Merejko, președintele Comisiei pentru afaceri externe, a subliniat necesitatea ca România să fie parte activă din aceste procese, pentru a evita ca securitatea sa să fie negociată peste capul ei.