Știri. Actualitate. București.
International

Șamanul suprem al Rusiei vrea să sacrifice 60 de cămile pentru victoria în Ucraina

Un șaman rus vrea să sacrifice 60 de cămile pentru a obține victoria în Ucraina. Planul bizar anunțat de liderul spiritual din Siberia.

Șamanul suprem al Rusiei vrea să sacrifice 60 de cămile pentru victoria în Ucraina

Cămile sacrificate pe bandă rulantă?

Un șaman din orașul Angarsk, regiunea Irkutsk, are un plan bizar: vrea să sacrifice 60 de cămile în decurs de un an, începând din noiembrie 2026. Artur Tsibikov, în vârstă de 53 de ani, recent numit șamanul suprem al Rusiei, susține că aceste ritualuri sângeroase vor ajuta trupele ruse să câștige războiul din Ucraina.

Nu este totuși o premieră pentru el. În 2019, Tsibikov a mai sacrificat cinci cămile, motivând atunci că gestul va întări Rusia și popoarele sale. Noua sa inițiativă a stârnit însă valuri de indignare printre activiștii pentru drepturile animalelor și reprezentanții altor comunități șamanice, care cer autorităților să intervină și să oprească masacrul.

Planurile șamanului au fost scoase la lumină de publicația independentă Liudi Baikala, preluată ulterior de portalul rus Meduza. Tsibikov intenționează să dea startul ritualurilor în noiembrie 2026 și a descris totul ca pe un maraton macabru: câte cinci cămile ucise în fiecare lună, timp de un an întreg.

Potrivit șamanului, aceste practici ar trebui să curețe energiile negative și să scape Rusia de probleme. Într-un mesaj video publicat pe 23 octombrie într-un grup de pe VKontakte – șters ulterior, dar salvat pe VK Video –, el a declarat: „Ar trebui să le dăm ocazia să le mulțumească strămoșilor și zeilor noștri pentru că au fost aici și au înțeles atât de puține lucruri”.

De altfel, vestea a fost confirmată și pe rețea de utilizatorul Yordan Eftimov.

Tradiție călcată în picioare sau o Farsă?

Șamanul din Angarsk a comparat proiectul său cu Jocurile Olimpice, susținând că la ceremonii vor fi chemați zeii și strămoșii.

Într-un interviu pentru Liudi Baikala, el a recunoscut fără perdea că ritualurile sunt gândite pentru a grăbi victoria în ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială”.

La prima sa nereușită, în 2019, Tsibikov a adus cinci cămile din Buriația, crescute de un fermier local. După ce le-a tăiat, a pus bucățile de carne pe o iarbă rituală și le-a ars. Atunci, ca și acum, gestul a atras critici dure.

Centrul Șamanic Tengeri din Ulan-Ude a condamnat ferm atunci ritualul, amintind că, în tradiția buriată, cămila este un animal sacru care nu se sacrifică niciodată în scopuri religioase. Reprezentanții centrului au subliniat că șamanii din Angarsk au încălcat grosolan toate regulile tradiției.

Tsibikov nu este la primul derapaj politic.

În decembrie 2023, el a făcut un ritual pentru ca Vladimir Putin să câștige alegerile prezidențiale. Ulterior, în 2024, a avansat o ipoteză șocantă despre moartea disidentului Aleksei Navalnîi, susținând că acesta ar fi fost eliminat de „forțe superioare”.

Șamani pe frontul din Ucraina!

Susținător înfocat al invaziei încă din primele zile, Tsibikov a mărturisit în 2024 că 17 șamani din organizația sa au ajuns pe front, fie prin mobilizare, fie ca voluntari sau pe bază de contract. Unii dintre ei și-au pierdut viața.

Șamanul face frecvent ritualuri pentru soldații ruși, le dă amulete de protecție și se roagă pentru ei.

În mediul online, el apare des purtând o beretă militară neagră și haine de camuflaj, explicând că bereta este un cadou de la discipolii săi aflați pe front.

Totuși, vocile raționale din mediul tradițional avertizează că aceste practici extreme nu au nicio valoare practică. „Moartea animalelor nu va opri războiul”, a declarat pentru Liudi Baikala Aleftina Sagan-Ool, un șaman din Tuva.

În replică, Tsibikov insistă că amploarea ritualurilor este singura cale prin care se poate răspunde gravității situației prin care trece Rusia.

More stories:

Share:

Leave a comment