Cine trage sforile în culisele puterii? Miza numirilor la vârf în România

Cât de adâncă este umbra Bruxelles-ului?

După ce Nicușor Dan a propus-o pe Luca Niculescu să preia Executivul, pretextele invocate de actorii din criză nu s-au evaporat, ci doar s-au reambalat în haine semantice noi. Dincolo de obiectivele naționale clare evocate de președinte, restul justificărilor ascund ambiții personale și calcule de partid. România a căzut pe ultimul loc în topul priorităților, iar miezul conflictului bate cu mult zgomotul de fond din partide sau televiziuni.

Sub o fațetă dublă rar întâlnită în postcomunism, asistăm la o încleștare pe viață și pe moarte între două lumi: tabăra globalisto-progresistă a lui Bolojan și Fritz, autoproclamată reformistă, și aripa stângistă condusă de Grindeanu, fostul emenen-cenușiu al lui Ciolacu.

În spatele lor, trase de lozinci, stau alianțele PNL-USR, respectiv PSD.

E o cursă cu obstacole pe o scenă internă și externă, vânând o putere efemeră care se dizolvă exact când crezi că ai pus mâna pe ea.

E pur și simplu naiv să crezi că factorul extern stă pe margine. Partidele românești sunt adânc înfipte în familiile europene — Renew, PPE, Socialiști —, unde fiecare își urmărește propriii oameni, adesea călcând decența în picioare.

O dovadă vie a fost celebra scrisoare trimisă Comisiei Europene și retrasă ulterior de Manfred Weber, șeful PPE.

Cine blochează de fapt noul Guvern?

Acesta voia ca cele 770 de milioane de euro din PNRR ale României să fie condiționate de iertarea lui Dominic Fritz, salvat de la sancțiuni pentru matracaslă juridică confirmată de instanțe și CCR.

Nici UDMR nu se lasă mai jos: deși adună doar cinci procente la urne, are o greutate politică disproporționată, fiind tot în PPE și conectată ombilical la Budapesta.

Totuși, ar fi o eroare uriașă să reducem totul doar la butoanele apăsate din afară.

Principalul baraj în calea unui nou cabinet, încă de la căderea vechiului Parlament, rămâne Ilie Bolojan.

El a torpilat tentativele lui Nicușor Dan de a închega o echipă pro-occidentală — o sintagmă care îi scoate din minți pe radicalii din USR, ideologic atașați unui europenism exclusivist și neomarxist, care refuză cu obstinație componenta transatlantică a erei Trump.

Dan și-a pus în cap foștii aliați încă din prima zi, când a numit procurori-șefii pe alte criterii decât cele dictate de triada Băsescu-Kovesi-Coldea, construită pe prezumția de vinovăție.

Așa s-a ales rapid cu eticheta de trădător. De la pierderea puterii, obiectivul fix al tandemului Bolojan-Fritz a fost să împingă PSD în brațele AUR. Planul?

Se pregătește o nouă retragere strategică?

Să-l compromită definitiv pe Grindeanu și echipa lui: pe plan extern, prin asocierea cu o formațiune etichetată pro-rusă, iar intern, prin tocirea în opoziție, într-un moment socio-economic cumplit, poate cel mai negru din 1990 încoace.

Această strategie se rostogolește și la a patra încercare de desemnare.

Chiar dacă Bolojan e de acord acum cu votul de învestitură pentru guvernul condus de Luca Niculescu, a pus piciorul în prag: miniștrii PNL nu intră în cărți.

Altfel spus, după ce a adus țara în buza prăpastiei economice prin tăieri brutale la Palatul Victoria, se spală pe mâini și așteaptă ca adversarii să deconteze nota de plată.

Oare această subită flexibilitate are vreo legătură cu vânzarea la reducere, tocmai la a cincea licitație, a șantierului Mangalia către gigantul Rheinmetall? Se aplică parcă celebra replică din Schiller: maurul și-a făcut datoria, maurul poate pleca.

În oglindă, UDMR, altădată refractară la orice alianță cu AUR, pare să adopte și ea o poziție de refugiu, refuzând să se murdărească într-un guvern politic curat.