Mihai Dimian: Educația nu e în criză, e într-un proces de maturare

De ce gestionează sistemul educațional 3,5 milioane de elevi și studenți?

După șase luni de mandat ca ministru interimar al Educației, Mihai Dimian a făcut o analiză liniștită și detaliată a sistemului național de învățământ. Nu a vorbit de colaps, ci de complexitate.

Culture picks

Acuzații explozive la TAROM: Sebastian Ghiță susține că operatorul național este „vândut” către Wizz Air și AnimawingsUE vrea să accelereze extinderea după eșecul referendumului din IslandaSlăbirea cu pizza și burgeri: Experimentul nutrițional care a uimit lumea medicalăPSD e la trei voturi de a forma guvernul

A subliniat că dificultățile observate nu sunt semn de eșec al autorităților centrale, ci efect normal al unui mecanism imens: peste șase mii de entități care administrează bugete și peste trei sute de mii de angajați.

Acest lucru face din educație una dintre cele mai mari și mai interconectate structuri din stat.

El a remarcat că rezultatele la examenele naționale și modul în care au fost folosi fondurile externe – inclusiv cele din PNRR – sunt mult mai bune decât ce sugerează unele narrații publice. Contra prognozelor pesimiste, proiectele PNRR în educație au fost finalizate cu succes.

Și sesiunea de Bacalaureat din anul în cours s-a încheiat cu cele mai bune performanțe din ultimii zece ani – un semn clar de îmbunătățire sostenută.

Sistemul include aproximativ trei și jumătate de milioane de elevi și studenți. La ei se adaugă familiile. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din populația României are o legătură directă cu școala sau facultatea. În acest context, Dimian a spus clar: neajunșirile observate nu indică o criză generală, ci sunt parte dintr-un proces de adaptație necesar într-un organisme atât de vast.

Peste 97% dintre instituții au finalizat prima rundă de simulări!

A precizat că ministerul coordonă în prezent peste șapte mii de inițiative financiate prin fonduri europene – aproximativ un tredă din toate proiectele naționale. Această volum de activitate l-a dus la un comentariu ironic: dacă ar funcționa așa de bine doar sectorul educației, țara ar putea merge eficient chiar și cu un guvern de doar două sau trei ministere.

În ceea ce privește relațiile sociale, a evitat confrontațiile. A privilégiat dialogul cu syndicatele profesorilor, organizațiile de părinți și asocițiile elevilor și studenților.

A spus că a încurajat expresia legitimă a preocupărilor, preferând negocieri și înțelegere reciproca peste tensionare.

A detaliat și organizarea simulărilor examenelor: peste 97% dintre instituții au desfășurat prima rundă în termen, iar un procent suplimentar de 1,5% a beneficiat de o a doua ocazie. El a recunoscut că, deși evenimentele spectaculoase țin atenția mediatică, el prefează să văd lucrurile liniștite: efortul constant, aplicarea coerentă a măsurilor, realizările concrete – chiar dacă nu fac titluri.

A folosit și cunoștințele sale din teoria sistemelor dinamice – domeniul doctoratului său – pentru a explica că într-o rețea atât de interconectată, o acțiune mică, aplicată constant, poate produce efecte în lanț. A comparat fenomenul cu „efectul fluturelui”: schimbările nu apar de la o zi la alta, ci se acumulă timp și se manifestă doar apoi.

Doar printr-o abordare metodică și realistă, crede că se poate construi un sistem rezistent, egal și orientat spre excelență pe termen lung.