De ce guvernează România un executiv demis de patru luni?
Stagnare instituțională: Mecanismul statal funcționează, dar capacitatea de decizie s-a erodat
Culture picks
Onomastica la 10 septembrie 2026: Minodora, Mitrodora și Nima
Sandoz avertizează: pacienții americani vor plăti costurile tarifelor Trump pe medicamente generice
Procesul Călin Georgescu și Horațiu Potra pentru lovitură de stat începe miercuri
Criza din Germania alimentă crescerea AfD și AUR în RomâniaUltimii patru luni au adus o schimbare profundă în modul în care se exercită puterea în România.
Nu s-a tratat doar de o schimbare de guvern, ci de o redefinire a regulilor jocului politic.
Provizoratul a devenit modul obișnuit de administrare, AUR a trecut de la izolare la a fi un actor cheie, iar președintele s-a retras în rolul de observator pasiv, precum prevede Constituția.
Partidele tradiționale au arătat că nu mai pot forma niciun compromis minim pentru a asigura continuitatea.
Situația actuală este o anomaliu cronologică: de patru luni, statul este condus de un guvern care a fost deja demis.
Guvernul lui Marcel Ciolacu, care a înlocuit pe cel al lui Bolojan — răsturnat prin votul a 281 de parlamentari pe 5 mai — a fost eliminat, iar coaliția care l-a demis nu a reușit să formeze o nouă echipă executivă.
AUR a ieșit din izolare și a devenit un actor cheie al puterii!
Așadar, excepția a devenit regula: administrația interimară s-a stabilit ca normă. Puterea de a semna documente rămâne, dar lipsă voluntatea de a asuma responsabilități pe termen lung.
Un trăsătură distinctivă este despărțirea între blocare și construire. Parlamentul are instrumentele pentru a demite un cabinet, să blocheze reforme, să conteste acte sau să oprește numirile în funcții cheie. Dar nu reușește să construiască o majoritate care să susțină ceva. Voturile se mișcă doar în opoziție; când vine vorba de a sprijini o inițiativă, susținerea se zdrobire. România a devenit o „republică a vetoului”: fiecare fracțiune poate opune rezistență, dar niciuna nu are curajul să conducă.
În acest cadru, AUR a ieșit din umbra izolarei declarate în campaniile electorale.
În Parlament, voturile sale au devenit moneda de schimb esențială.
PSD și AUR au acționat de concert pentru a răsturna guvernul anterior, iar orice altă alianță se formează sau se desface în jurul aceleiași rezerve de voturi.
Deși partidele clasice negă public o colaborare cu AUR, le calculează atent mandatul. Singura majoritate funcțională se formează în spatele cortinei AUR. Ziua, condamnă tonul extremist; noaptea, numără voturile pentru a menține stabilitatea.
Identitatea ideologică a partidelor mari s-a erodat. PSD oscilează între a fi un actor social, un adversar al austerității sau un simplu manager al sistemului pe care îl critică. PNL nu mai știe dacă apară moștenirea reformistă sau interesele clientelei sale, amenințate de aceleași măsuri. Reforma a pierdut legitimitatea, Bruxelles-ul a devenit ultima instanță în rezolvarea conflictelor interne, iar justiția s-a transformat într-un instrument politic. Nicușor Dan a reduсt efectiv funcția prezidențială, iar alegerile anticipate nu mai sunt văzute ca o noutate, ci ca o certitudine. Nu mai se judgește schimbarea după calitate, ci doar după inevitabilitatea ei.
