PSD și refuzul reformei: De ce suntem blocați în fața crizei energetice

Tânăr reformator în PSD: Oare e posibilă schimbarea!

Alexandru Rogobete a intrat în ministeriat cu o poftă de reformă neobișnuită pentru mediul în care a crescut.

Culture picks

Senatul a lăsat să treacă cumulul pensiei speciale; reducerea de 85% merge la CCRAUR sesizează DNA în cazul programului SAFE și suspectă nereguli în contracte de miliarde de euroCiucu, atac la Uber și Bolt: Lobby agresiv în Parlament pentru a-și lua competențeleBolojan și Sinkevičius discută securitatea Flancului Estic și extinderea UE

În timp ce PSD, partidul său de origine, este cunoscut mai degrabă pentru o „alergie” cronică la orice măsură de austeritate sau schimbare structurală, Rogobete a încercat să impună un alt ritm.

Mulți l-au privit ca pe un personaj aflat la polul opus față de mentorul său, Alexandru Rafila, cel care i-a oferit prima rampă de lansare politică.

De la statutul de colaborator apropiat al lui Rafila, Rogobete a urcat treptele ierarhice până la funcția de secretar de stat, afișând o dorință vizibilă de a eficientiza sistemul, de a reduce timpii de așteptare și de a reforma birocrația medicală.

Întrebarea care rămâne este: cât loc de manevră mai are un astfel de profil într-un sistem care refuză să se schimbe?

Depășirea unei crize energetice nu este un efort solitar, ci unul colectiv, care depășește granițele României. Vecini precum Ungaria, Serbia sau Bulgaria se confruntă cu aceleași provocări, Dunărea atingând cote minime istorice care pun în pericol stabilitatea sistemelor energetice.

Poate schimba Alexandru Rogobete inerția climatică a PSD?

Este nedrept ca politicienii români să arunce responsabilitatea economisirii pe umerii populației, în timp ce ei înșiși au ignorat, timp de un deceniu, investițiile necesare în infrastructura de apă și energie.

Această formă de populism, care maschează incompetența prin apeluri la solidaritatea cetățenilor, este un semn al unei guvernări nefericite.

Provocările climatice actuale scot la iveală vulnerabilități structurale pe care clasa politică a refuzat să le gestioneze cu responsabilitate.

Lipsa investițiilor în infrastructura critică de irigații și în modernizarea sistemelor energetice a lăsat țara descoperită în fața secetei prelungite. În timp ce oficialii lansează îndemnuri la moderație, cetățenii resimt direct consecințele unei administrări defectuoase, marcate de promisiuni electorale neonorate. Această stare de incertitudine alimentează neîncrederea în instituțiile statului, care par incapabile să anticipeze fenomenele meteorologice extreme.

Fără o strategie coerentă și o viziune pe termen lung, România riscă să rămână blocată într-un cerc vicios al improvizației, ignorând nevoile reale ale comunităților afectate de schimbările climatice.