Amor fatal: cum s-a născut primul film românesc, acum 115 ani

Un mister teatral nesoluționat?

Pe 18 septembrie 1911, cinematografia românească a trăit un moment de cotitură. În sala de proiecție a cinematografului Pathé, din cadrul Hotel de France de pe Calea Victoriei, bucureștenii au asistat la premiera operei „Amor fatal”.

Astăzi, această producție este recunoscută ca prima ficțiune cinematografică realizată pe teritoriul României, depășind ca amploare orice alt efort artistic vizual din perioada respectivă.

Deși titlul sugerează o dramă pasională, detaliile despre modul în care a fost creat filmul rămân învăluite în mister, reprezentând un tezaur pierdut al istoriei cinematografului local.

Conform documentelor arhivate pe istoriafilmuluiromanesc. ro, „Amor fatal” se încadra în categoria metrajelor medii. Presa de atunci îl descria drept o transpunere pe peliculă a unei piese cunoscute din repertoriul Teatrului Național. Totuși, cercetătorii nu au reușit să identifice cu certitudine piesa originală care a servit drept sursă literară, aspect subliniat și de agenția Agerpres. Deși copiii originale s-au pierdut în timp, existența lor a fost confirmată prin numeroase mărturii scrise.

Publicații contemporane precum „L' Indépendance Roumaine”, „Viitorul”, „Universul”, „Flacăra” și „Rampa”, dar și reviste ulterioare, cum ar fi „Viaţa artistică”, „Cinema” și „Gazeta de Duminică”, au menționat detaliile acestei producții.

Cine a fost Grigore Brezeanu?

Inspiratorul și motorul acestei inițiative a fost regizorul Grigore Brezeanu. La momentul respectiv, acesta abia atingea pragul de 20 de ani, iar „Amor fatal” a marcat debutul său oficial în industrie.

Producția a fost finanțată și coordonată de reprezentanța română a prestigioasei companii franceze Pathé. Filmările s-au desfășurat vara anului 1911, folosind diverse locații din capitală și împrejurimi.

Din păcate, starea de conservare a materialului vizual este tragică: nu mai există nicio copie a peliculei, iar nici o fotografie legată de producție nu a supraviețuit până în prezent.

Povestea narativă este o dramă sentimentală, al cărei conținut specific este cunoscut doar în contururi vagi, reconstituite din cronica presei epocii. Distribuția principală a fost formată de două staruri ale scenei bucureștene: Tony Bulandra și Lucia Sturdza. Cei doi actori erau deja considerați perechea ideală de tineri îndrăgostiți, o imagine care îi făcea extrem de potriviți pentru acest gen de filme, foarte apreciat de spectatori.

Coincența destinului a făcut ca, la doar câteva luni după finalizarea filmului, cei doi să se căsătorească.

Strălucesc stelele scenei?

Alături de protagoniști, pe ecran au mai apărut Aurel Barbelian, Nicolae Neamţu-Ottonel și chiar regizorul Grigore Brezeanu, care a dublat rolul de realizator cu unul de scenarist și actor, conform datelor din cinemagia. ro și imdb. com.

În ciuda popularității generale a dramelor sentimentale la acea vreme, reacția publicului la „Amor fatal” nu a fost una entuziasmată. Un articol publicat în „L' Independence Roumaine” între 7 și 20 octombrie 1911 oferea o critică nuanțată.

Autorul sublinia faptul că, deși „unii dintre cei mai buni actori ai noștri” își dădeau arama în fața camerei, filmul era interesant mai degrabă pentru prezența lor, decât pentru calitatea interpretării.

Criticul observa că, dacă acești artiști aveau mereu succes pe scena teatrală, aceeași performanță nu se traducea automat și în mediul cinematografic.

Critica a continuat și în spațiul literar.

Cum a reacționat presa?

Victor Eftimiu, în prologul scris pentru deschiderea cinematografului Clasic din București, făcea referire la calitatea operelor anterioare, inclusiv la „Amor fatal”.

Poetul sugera o distanțare de astfel de producciones, afirmând: „Să nu ne dai ' Amor fatal' sau alte / Cumplite întâmplări pe-același ton. / Eu bănuiesc intenții mai înalte / În vorba ' Clasic' pusă pe fronton [.]”.

Aceste versuri reflectau dorința de a ridica standardele estetice ale cinematografului românesc.

Deși primele recenzii au fost rezervate, Grigore Brezeanu nu s-a lăsat descurajat de primirea rece a publicului. El a continuat activitatea sa în domeniul filmului, consolidându-și cariera în anii următori.

Astfel, „Amor fatal” rămâne un capitol esențial în istoria cinematografiei românești, nu doar pentru statutul de pionierat, ci și pentru lecțiile trasate din experiența sa, care au influențat dezvoltarea industriei vizuale locale.