Încredere falsă și efort real
Într-un interviu recent, o psihologă a abordat un subiect fierbinte: de ce meditația pentru examenele naționale a ajuns să fie o dependență la nivel național. Ea a explicat motivele pentru care părinții simt nevoia să investească în aceste ore suplimentare și ce se ascunde în spatele acestei decizii.
Culture picks
România cere UE sancțiuni contra platformei Noname, acuzată de atacuri cibernetice
Alin Burcea: Statul ignoră turismul românesc, deși străinii pleacă încântați
Ministerul Educației propune percheziții corporale la Bacalaureat
Pompierii Timiș au intervenit la 156 urgențe medicale și incendii.„În esență, meditațiile sunt doar niște calorii goale de încredere, pentru că nu dezvoltă abilități reale care să-mi dea încredere”, a explicat psihologul. În opinia sa, încrederea autentică se câștigă prin efort, prin depășirea obstacolelor, prin a face lucruri dificile, care nu vin ușor.
„Ce credeți că este mai important: neîncrederea în sistem sau neîncrederea în capacitățile copilului?”, a continuat ea.
Datele și literatura de specialitate arată că părinții își manifestă neîncrederea într-o singură direcție: „Nu am încredere în sistem, dar am încredere în abilitățile copilului”. Această contradicție apare mai ales când efortul este mare, rezultatele nu vin ușor, dar totuși se obțin.
Școala și părinții: Unde e încrederea reală în educație?!
Meditația, însă, nu poate înlocui efortul propriu al copilului de a învăța și nici sprijinul părintelui de a-l ghida, de a-l ajuta să înțeleagă importanța învățării, unde trebuie să depună mai mult efort și ce anume îl blochează. Un obiectiv realist, de exemplu, ar fi trecerea de la nota 8 la nota 9.
„Dacă vrem să trecem de la nota 4 la nota 10, atunci avem așteptări nerealiste, iar tot efortul depus prin meditații riscă să anuleze efortul copilului și al familiei”, a subliniat psihologul.
Practic, meditația devine o zonă de efort artificial, mai ales dacă micuțul nu are autonomie, adaptare emoțională, obiective clare sau cunoștințe solide.
„Am lucrat cu multe școli, și toți directorii și profesorii au spus cât de mult se concentrează să ajute copiii, dar că uneori se luptă cu greutatea construcției unui pod”, a conchis psihologul, referindu-se la dificultatea de a construi o punte solidă între nevoile elevilor și resursele disponibile. Această metaforă subliniază provocările sistemice, dar și responsabilitatea colectivă a școlii și a părinților în sprijinirea reală a copiilor.
