De ce ne învârtim în false dileme?
Rezultatele recente ale evaluării PISA 2025 arată o imagine îngrijorătoare a educației din România. Elevii de 15 ani au înregistrat scoruri sub media OECD în toate cele trei arii testate: matematică, lectură și științe.
Culture picks
Cristina Chiriac cere mutarea dosarului în care o judecătoare vrea să întreba CJUE despre ancheta magistraților
Nicio creștere de taxe, vom continua proiectele lăsate de Bolojan
Grindeanu cere demisia lui Mureșan din EP: „Dacă vrea să guverneze, să o facă
67 de aleși locali, printre ei 11 primari, au pierdut mandatul după amendamentul FritzTestarea a inclus 7.725 de elevi din 322 de școli, date fiind validate conform standardelor internaționale.
Profesorul brașovean Peter Turcuș, expert în educație, susține că discuția publică este blocată de o atenție excesivă acordată aspectelor marginale. De ani de zile, dezbaterile se rotesc în jurul numărului de materii, duratei programului sau lungimii vacanțelor.
Cum pot orele egale să dea rezultate atât de diferite de Estonia?
Conform analizei sale, prezentate într-un interviu pentru News Brașov, problema nu este cât timp stăm în bancă, ci cât din acel timp se transformă în învățare reală.
Pentru a ilustra punctul său, Turcuș face o comparație directă cu Estonia, țară situată în partea de sus a clasamentelor. Ambele sisteme aplică un curriculum de nouă ani pentru ciclurile primar și gimnazial.
Diferența de ore este minimă: elevii din România parcurg 6.035 de ore, față de 6.432 în Estonia. Această apropiere numerică demonstrează că simpla prezență în sala de clasă nu garantează performanța.
Segregarea școlară agravează inegalitățile, nu?
Cheia succesului stă în asigurarea unui prag minim de competențe pentru marea majoritate a elevilor, nu doar în menținerea elitelor.
Dacă o parte semnificativă a copiilor nu dobândește abilitățile de bază, sistemul e defectuos, indiferent de media generală. O altă problemă critică este fragmentarea academică, vizibilă prin disparitățile mari între școli.
Datele OECD arată că, în România, diferențele de performanță dintre școli contribuie cu cel puțin 50% la variația rezultatelor la probele de științe. Acest nivel plasează țara printre primele zece sisteme cu o astfel de structură a disparenței. Turcuș explică că jumătate din diferențele de scor se datorează exclusiv faptului că elevii învață în instituții diferite, nu din cauza inteligenței sau efortului individual. Este o segregare clară între elevii cu rezultate ridicate și cei cu rezultate scăzute.
Dezechilibrele geografice și sociale acționează ca amplificatori ai inegalității. Diferența de scoruri între mediul urban și cel rural depășește 90 de puncte în fiecare domeniu evaluat.
Meditațiile: semn al eșecului statului!
La nivel socio-economic, decalajul dintre elevii din familii avantajoase și cei defavorizate atinge 122 de puncte la științe, statutul familial explicând 22% din variația performanței. Originea socială și locația contează enorm în destinul academic al tinerilor.
Un alt simptom al acestei structuri inegale este proliferarea meditațiilor particulare. Turcuș le definește ca o reacție naturală a pieței la eșecul statului de a oferi șanse echitabile. Familiile cu resurse financiare mai mari pot „cumpăra” timp suplimentar de studiu și acces la servicii private, compensând lacunele educației publice. Astfel, întrebarea nu mai este „câte ore trebuie să stea copilul la școală?”, ci în ce măsură șansa de reușită este determinată de școală, de mediul familial și de resursele disponibile.
Profesorul consideră că problema structurală a României este mecanismul prin care sistemul educativ amplifică inegalitățile socioeconomice inițiale. Prin organizarea sa actuală, el izolează elevii dezavantajați în școli separate, limitându-le potențialul. Dezbateria publică ar trebui să se concentreze pe aceste aspecte structurale, nu pe detalii administrative. Întrebarea rămasă deschisă este una fundamentală: este acceptabil ca locul de naștere al unui copil să influențeze atât de decisiv traseul său viitor?
