Alegeri SUA: miză uriașă pentru Europa după doi ani de mandat Trump

Trump a reușit să-și păstreze nucleul dur al susținătorilor MAGA!

În Statele Unite, cetățenii sunt chemați astăzi la urne pentru a alege noii membri ai Camerei Reprezentanților și ai Senatului, în vederea ultimilor doi ani din mandatul actual. Această votare nu privește doar politica internă americană, ci are o rezonanță profundă pentru Europa, având în vedere că rezultatul va determina direcția politicilor externe și de securitate pentru restul perioadei prezidențiale.

Bilanțul celor aproape doi ani de guvernare a fost marcat de o serie de evenimente care au pus sub semnul întrebării relația transatlantică. Promisiunile inițiale au fost adesea nerespectate, societatea americană s-a divizat tot mai mult, iar legăturile cu partenerii tradiționali s-au erodat. Poate cea mai profundă și mai durabilă consecință a acestui mandat ține de normalizarea la nivel global a unor comportamente care, până nu demult, ar fi fost considerate de neimaginat pentru „liderul lumii libere”.

Cu excepția unei liste restrânse de apropiați ai lui Donald J.

Trump, care au prosperat financiar, acești doi ani au fost dificili nu doar pentru democrați, ci și pentru republicani, pentru economia americană, pentru securitatea europeană, pentru canadieni și pentru japonezi.

Rusia și Ucraina continuă conflictul armat. Chiar și cu sprijinul lui Trump, Vladimir Putin nu se simte complet în siguranță. Pe de altă parte, Iranul, lovit dur, se opune Statelor Unite și destabilizează Orientul Mijlociu. De la o administrație democratică care a fost neglijentă în gestionarea graniței sudice americane, s-a trecut la o administrație republicană, condusă de mișcarea MAGA, care a alungat mulți dintre talentele pe care SUA se străduiseră să atragă în țară.

HotNews va oferi o relatare continuă despre alegerile de jumătate de mandat din SUA, inclusiv pe parcursul nopții de marți spre miercuri. La pragul alegerilor din 3 noiembrie, Donald Trump se pregătește să intre în istoria ca unul dintre cei mai influenți președinți ai epocii moderne. Mulți americani și europeni, conform sondajelor, nu percep această influență în mod pozitiv.

Influența unui lider nu se măsoară doar prin legi, ordine executive sau victorii electorale, care uneori au oferit alegătorilor ce și-au dorit: taxe mai mici pentru cei cu venituri mari, dereglementare, sprijin pentru marile corporații, un război cultural și mai puțină imigrație, alături de un naționalism crescut. Un lider se măsoară și prin ce inspirează în ceilalți din poziția sa: a întreținut speranța și respectul pentru reguli, sau a făcut ca haosul să pară acceptabil?

Trump și-a păstrat sprijinul publicului său, al nucleului dur al MAGA. Totuși, pentru o parte semnificativă a populației americane și pentru milioane de locuitori ai lumii, am asistat la slăbirea instituțiilor democratice, la erodarea încrederii în procesul electoral, la atacuri împotriva grupurilor vulnerabile și a adversarilor politici, precum și la asaltul asupra presei critice.

Statutul moral al Statelor Unite în lume s-a diminuat, în timp ce relațiile cu dictatorii contemporani s-au cultivat, în contrast cu deteriorarea legăturilor cu vechii aliați.

Pentru europeni, au fost aproape doi ani întunecați, cu nopți și dimineți ciudate, în care au urmărit cu șoc deciziile, reacțiile și minciunile desfrânate, uneori cu nuanțe suprarealiste, ale președintelui american. Stilul său agresiv a spulberat normele decenței în societate și a încurajat violența și intoleranța în politică, atât la nivelul alegătorilor americani, cât și în cele mai îndepărtate colțuri ale globului.

Pentru un european, în special unul din estul continentului, care observă relația „liderului lumii libere” cu autocratul sângeros de lângă granița noastră, Vladimir Putin, a numi bilanțul astfel este un eufemism.

Aliații au fost alienați. Discursul lui JD Vance la Conferința de Securitate de la München din februarie 2025, care a vizat și România, a reprezentat un moment simbolic. Administrația americană nu mai critica doar politicile guvernelor europene, ci punea în discuție valorile, funcționarea democrațiilor europene și relația cu Statele Unite. Sprijinul pentru forțele de extremă dreaptă, anti-establishment, care atacă bazele construcției UE, a devenit vizibil.

Acest lucru s-a manifestat nu doar prin întâlnirea lui Vance cu lidera partidului AfD din Germania, ci și în discursurile ulterioare și în strategia oficială de securitate a administrației.

În revista The Atlantic, istorica Anne Applebaum s-a întrebat de ce oficialii americani încurajează europenii să-și întărească forțele militare, în timp ce susțin partide politice și lideri care se opun cheltuielilor pentru apărare, sunt favorabili Rusiei sau nu promit să apere Europa. Unele voci au oferit o explicație posibilă a acestei strategii: o Uniune Europeană divizată, slăbită și condusă de forțe de extremă dreaptă ar fi mai ușor de manevrat și de subjugat.

În sud-estul european, situația a luat o formă uneori suprarealistă. Fosta ambasadoare americană la Atena, Kimberly Guilfoyle, a afirmat, conform Wall Street Journal și Financial Times, că ar putea schimba guverne în România și Grecia pentru a servi interesele americane în domeniul energiei.

Era politica SUA cu adevărat nepredictibilă?

Guilfoyle a negat aceste afirmații prin intermediul avocatului său.

Administrația a demis-o în cele din urmă, posibil din cauza unei alte chestiuni, legate de solicitarea de fonduri de la un donator în schimbul de contacte cu administrația, conform Wall Street Journal.

Întrebările, totuși, rămân.

„Americanii promovau odinioară democrația în Europa ca sistem politic. Actuala administrație și elita de afaceri din jurul acesteia urmăresc acum o politică diferită”, a observat Applebaum.

Amenințările fără precedent în istoria lumii libere ale Statelor Unite la adresa Groenlandei au transformat relația cu aliații într-una strict tranzacțională.

Aceasta a concretizat brutal o direcție anunțată de ani de zile de administrațiile americane: retragerea cel puțin parțială a SUA din rolul de garant al securității europene.

Dacă această politică a Statelor Unite era nu doar predictibilă, ci și considerată validă din perspectiva alegătorilor republicani, atacurile la adresa aliaților europeni, presiunile asupra NATO și amenințările cu anexarea Groenlandei au depășit limitele acceptabile și au schimbat fundamental percepția asupra alianței transatlantice. „Criza privind Groenlanda a schimbat fundamental modul în care majoritatea danezilor văd Statele Unite”, mi-a spus anul acesta Rasmus Sinding Søndergaard, istoric și cercetător senior la Institutul Danez de Studii Internaționale.

Trump nu a distrus NATO, și mulți vor susține pe bună dreptate că a avut succes în a convins aliații să investească mai mult în apărare, sub amenințarea Rusiei. Totuși, a zguduit ceva la fel de important: certitudinea că Statele Unite vor fi prezente când Europa va avea nevoie de sprijin.

Un sondaj al Pew Research din vară a arătat cât de mult s-a erodat încrederea europenilor că SUA mai sunt un partener pe care se pot baza.

În Germania, procentul a scăzut de la 83% în 2022 la 39% acum; în Italia, de la 73% la 34%; iar în Franța, de la 62% la 27%.

Acestea sunt țările unde se protestează masiv astăzi, nu neapărat contra lui Trump, ci contra nesiguranței create.

Un alt sondaj al think-tank-ului ECFR (Consiliul European pentru Relații Externe), realizat în mai multe state UE, a arătat că doar 11% dintre respondenți mai considerau în vară că SUA sunt un aliat, în timp ce 25% dintre cei intervievați percepeau America fie ca rival, fie ca adversar.

Europenii au urmărit cu îngrijorare, oroare și, probabil, cu oarecare acceptare, relația lui Trump cu „spiritul umanitar” Vladimir Putin – așa cum l-a numit emisarul special Steve Witkoff pe liderul de la Kremlin – și abordarea americană privind războiul din Ucraina.

În loc să trateze Rusia drept agresorul în cel mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, care a devastat Ucraina și reprezintă o amenințare existențială pentru o parte a continentului, Trump a prezentat conflictul ca pe o dispută între doi lideri care trebuie să ajungă la o înțelegere: „de ce nu vrea Zelenski să facă asta?”. Când JD Vance a fost fluierat de un stadion întreg la Olimpiada de iarnă de la Milano, acolo era nu doar Europa, ci și Asia, America de Sud și, într-un sens larg, lumea.

Episodul întâlnirii Trump-Putin din Alaska, în august 2025, și simbolistica primirii liderului rus pe teritoriul american au fost revelatoare, în contrast cu modul în care a fost tratat Volodimir Zelenski la Casa Albă. Acordul privind achiziția de motorină din Rusia, recent încheiat de președintele american, ridicarea parțială a sancțiunilor împotriva Moscovei și apetența pentru afaceri ruso-americane urmărite de oameni de afaceri apropiați administrației, conform presei, totul sub acoperirea unor negocieri onorabile, nu au făcut decât să consolideze impresia unei schimbări de paradigmă în politica externă americană.