Curtea Constituțională critică Parlamentul pentru întârzierea de 97 de zile în numirea conducătorilor televiziunii

Curtea Constituțională a încălcat propria lege?

Curtea Constituțională a intervenit din nou în spațiul public, această dată criticând Parlamentul pentru nu respectarea termenului legal de 97 de zile în procesul de numire a conducătorilor televiziunii și radioului publice. Decizia a apărut ca o lecție de stat de drept, dar sursele arată o altă realitate: instanța supremă a constituționalității a încălcat ea însăși normativa pe care avea obligația să o apară.

După analiza detaliată a hotărârilor Parlamentului privind compoziția Consiliilor de administrație ale Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune, Curtea a concluzionat că repartizarea optilor locuri nu a respectat principiul de proporționalitate. Totuși, nu a sancționat o încalcere clară prevăzută de lege, ci a creat o interpretație propriu-zisă, care nu există în textul legislativ. Această abordare a dus la o intervenție directă în domeniul negocierei politice, un spațiu în care Curtea nu are legitimitate constitucională să intervină.

Conform dispozițiilor Legii 41/1994, articolul 19, formațiile parlamentare trebuie să propună candidati pentru funcțiile de administrator în baza raportului de forță și a greutății lor în Parlament. În noiembrie 2025, după alegeri, repartizarea voturilor a fost următoarea: PSD a deținut 27,8% dintre scaune, AUR 19,4%, PNL 15,7%, USR 12,7% și UDMR 6,9%. Restul a aparținut minorităților naționale, formațiilor SOS România, POT, PACE – Întâi România și deputaților neafiliați.

Deși AUR a avut aproximativ o cincime din reprezentanța parlamentară, a primit un singur loc în fiecare consiliu, ceea ce a generat nemulțumire în cadrul formației.

Curtea a considerat că această repartizare nu reflectă adecvat ponderile reale, deși legea nu specifică o formulă matematică strictă pentru calcul. Este exact aici intervenția CCR a devenit problematice: în loc să se limiteze la verificarea dacă s-a respectat spiritul legii, Curtea a introdus un criteriu propriu, pe care nu l-a găsit în textul normativ, și a întârziat motivarea hotărârii cu 97 de zile – exact termenul pe care îl atribuie Parlamentului ca încalcere.

Această întârziere în justificare a dus la o situație paradoxală: instanța care trebuie să asigure stabilitatea juridică a produsă o neînțelegere majoră printr-o interpretație extensivă, care a încroat funcția juridică în quella politică. Deși Curtea nu a anulat direct hotărârile Parlamentului, a efectiv prelungit efectele unei situații considerate neconstituțională, fără a oferi o soluție clară sau timpurie.

Curtea Constituțională l-a criticat pe Parlament pentru o greșeală pe care a făcut-o ea însăși!

Deputatul liberal Gabriel Andronache a caracterizat acțiunea CCR ca fiind „a sări pe calul rău pentru a doua oară în mai puțin de o lună”, facând referire și la un precedent anterior legat de „amendamentul Fritz”, în care Curtea a distins între sancțiunea aplicată unui primar și mandatul său viciat. Acesta este un exemplu al modului în care instanța pare să construiască argumente juridice pe măsură, în funcție de rezultatele dorite.

Criticii avertizează că astfel de intervenții riscă să transforme Curtea Constituțională într-un actor politic de facto, mai mult decât într-un guarantor al Constituției. Puterea de a interpreta legea în mod extensiv, fără consecințe reale pentru instituție, creează un pericol de concentrare a autorității.

În timp ce se predă lecții de respect al legii, actiunile Curtei sugerează o tendință spre autoreferențialitate și depășirea limitelor constituționale.

Deși se argumentează că stabilitatea juridică este protejată, faptul că motivările au fost ținute în sertar pentru peste trei luni subminează credibilitatea. O instanță care retrasă explicările și intră în domeniul negociării politice nu poate fi considerată doar un interpret pasiv al Constituției.

Riscul este să devină nu un custode, ci un coautor al textei fondamentale, prin intermediul unei practici de producere a dreptului constituțional din materiale furnizate de clienți politici – o formulă periculoasă pentru democrație.