Germania a protejat cetățenii, România a eșuat în criza energetică

Cum au gestionat Germania și România criza energetică?

Analiză: Germania a protejat cetățenii, România a mimat protecția în criza energetică. Cum a picat statul testul.

Data publicării: Data actualizării: Germania și România au intrat în criza energetică cu abordări complet diferite, iar rezultatele se văd și astăzi, afirmă Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Într-o analiză detaliată, acesta subliniază că Berlinul a ales să protejeze populația prin măsuri fiscale și sprijin direct, în timp ce Bucureștiul a mizat pe plafonări și promisiuni, transferând, în final, costurile către cetățeni.

Germania a demonstrat o lecție de politică socială și energetică, arătând cum se poate proteja consumatorul de creșterile prețurilor la gaze și energie. Criza energetică nu a fost doar o explozie de prețuri, ci un test de stat. Acest test evidențiază clar diferența dintre o țară care își asumă rolul de protector social și una care vehiculează protecția în fața cetățenilor, dar îi lasă să se descurce singuri.

Comparația dintre Germania și România nu se reduce doar la gaz sau electricitate. Este vorba despre putere, responsabilitate și cinism politic. Înainte de criză, semnalele de alarmă au fost ignorate. În 2020, înainte ca războiul și haosul energetic să lovească Europa, România se afla deja într-o poziție mai precară decât Germania. Costul energiei consuma o pondere mai mare din salariul minim al românului comparativ cu cel al germanului.

Diferența? În Germania, statul intervenea deja. Ajutoarele pentru energie existau pentru consumatorii vulnerabili, erau accesibile și reflectau ideea simplă: energia este un bun esențial. În România, ajutorul pentru vulnerabilitate era o sumă simbolică, cu un mesaj implicit: descurcați-vă! Statul nu a citit semnalul de alarmă sau, poate, l-a citit și l-a ignorat.

În timpul crizei, a fost momentul adevărului.

În 2022, când prețurile au explodat, Germania a tratat criza ca pe o amenințare sistemică. A pompat bani publici, a redus TVA de la 19% la 7% și a acordat ajutoare. Nu din generozitate, ci din rațiune.

Pentru că un cetățean care îngheață sau nu poate plăti factura nu este mai responsabil, ci mai instabil.

România a ales calea opusă. Factura a explodat, salariul a rămas mic, iar ajutorul pentru consumatorii vulnerabili a fost microscopic și birocratic în a fi accesat.

Poate interveni statul în criza energetică?

Energia a ajuns să înghită aproape o cincime din venitul minim. Pentru milioane de oameni, consumul nu a mai fost o decizie economică, ci una de supraviețuire: mai puțină căldură, mai puțină lumină, mai multă datorie. Aici se rupe definitiv contractul social.

În Germania, criza a fost colectivizată. În România, a fost individualizată.

După criza energetică, Germania a revenit la normalitate, în timp ce România a rămas cu ideea unei crize permanente, cu o plafonare care pare mai degrabă o oportunitate de exploatat. După 2024, Germania revine aproape la punctul de plecare. Costurile mari rămân, dar salariile cresc suficient astfel încât costurile cu energia să nu mai fie o obsesie zilnică. Statul a absorbit șocul și a lăsat economia și societatea să respire.

În România, după criză, este o ficțiune. Ponderea energiei rămâne mare, ajutorul pentru consumatorii vulnerabili este insuficient, iar vulnerabilitatea devine permanentă și se dorește să fie aplicată tuturor. Nu mai vorbim de un accident istoric, ci de o nouă normalitate a precarității.

În dezbaterea despre criza energetică, s-a spus obsesiv că România a fost mai socială pentru că a plafonat prețurile, iar Germania mai dură pentru că a lăsat piața liberă. Este una dintre cele mai comode și false concluzii ale ultimilor ani. Realitatea arată exact invers: piața liberă nu a sărăcit consumatorul. Statul slab a făcut-o.

Diferența dintre Germania și România nu stă în prețul gazului sau al electricității. Stă în curajul statului de a-și asuma criza și nu doar de a mima protecția, folosind cuvinte mari, lăsând în fapt fiecare consumator să se descurce.

Germania a spus adevărul dur, dar a făcut protecție reală. A lăsat prețurile să spună adevărul. Da, au crescut.

Da, șocul a fost vizibil. Dar statul nu s-a prefăcut că problema nu există și nu a încercat să o ascundă sub o capacitate administrativă. A făcut altceva, mult mai greu: a recunoscut că piața produce șocuri și a decis că nu cetățeanul trebuie să le suporte singur.

Cu atât mai puțin statul să profite de acest lucru. Reducerea de TVA, ajutoare directe, salariu minim crescut rapid, intervenție fiscală masivă. Mesajul a fost simplu: piața poate fi dură, dar statul va fi mai puternic decât ea.