Limbajul pesedist explicat: cum se citește un comunicat PSD

Acum se repetă același scenariu politic ciclic!

Decodificarea discursului politic al Partidului Social Democrat (PSD) necesită o analiză atentă a codului verbal folosit în comunicările oficiale ale formațiunii. Un exemplu recent, extras dintr-un comunicat emis astăzi, ilustrează perfect această abordare retorică.

Textul afirmă că indicatorii europeni validează inițiativa PSD de a schimba cursul executiv, justificând tranziția de la un model de stat perceput ca opresiv, care aplica tăieri și austeritate, la un stat-partener, capabil să onoreze obligațiile financiare la termen și să susțină activitatea economică productivă.

În plus, se subliniază necesitatea înlocuirii politicilor de restrângere a cheltuielilor cu mecanisme de protecție socială destinate cetățenilor cu venituri modeste sau mijlocii, alături de instrumente de sprijin pentru sectorul industrial și pentru antreprenorii mici.

Un alt fragment revelator provine din intervenția lui Sorin Grindeanu, rostită în momentul votului de învestitură a cabinetului condus de Luca Niculescu. Acolo, s-a menționat că economia actuală necesită un „oxigen” imediat, în timp ce familiile românești au atins limita toleranței față de măsura de austeritate. Deși reducerea deficitului bugetar este considerată o condiție esențială, PSD își asumă acest obiectiv cu fermitate. Promisiunea centrală constă în respectarea tuturor angajamentelor asumate în fața agențiilor de rating și a partenerilor din Europa, însă fără a recurge la sărăcirea populației sau la sufocarea circuitului economic.

Obiectivul strategic vizează reconstrucția unei economii solide, eliminarea reală a risipei de resurse și lansarea unei reforme profunde a aparatului administrativ de stat.

În aceeași notă de claritate programatică, Claudiu Manda, ocupantul postului de secretar general al PSD, a subliniat urgența rectificării bugetare odată cu apropierea sezonului rece. El a insistat că necesitățile financiare din domeniile sănătății, administrației locale și a altor sectoare critice, unde lipsa fondurilor amenință direct calitatea serviciilor publice, trebuie acoperite prompt.

Discursul său a enumerat concret provocările: accesul la îngrijire medicală și la medicamente, asigurarea încălzirii unităților școlare, continuarea proiectelor de investiții și regularizarea facturilor restante.

Mesajul transmis electoratului este că cetățenii doresc să perceapă, încă din faza inițială, schimbarea concretă a situației, având nevoie de sentimentul siguranței și de încrederea că fiecare hotărâre guvernamentală prioritizează impactul asupra vieții lor cotidiene.

Analizând istoricul politic recent, se observă o repetiție ciclică a aceluiași scenariu, similar cu narațiunea din „Ziua Cârtiței”, care se joacă în România de la anul 1989 până în prezent. Fie că formațiunea s-a numit PDSR, FSN sau PSD, după preluarea puterii, aceasta distribuie generos o fracțiune din fondurile care, teoretic, nu existau în buget, în timp ce restul resurselor sunt absorbite prin mecanisme de corupție.

Coalițiile sau majoritățile subsecvente, pe care le putem denumi generic drept „dreapta”, împreună cu toate imperfecțiunile lor, sunt forțate să gestioneze moștenirea sărăciei create.

Acestea dispun de mai puține resurse de distribuit și de furat, dar au o sarcină mult mai grea de tăieri, suportând în final costul politic al reformelor structurale impuse pentru a preveni colapsul financiar.

Acest mecanism s-a repulat în ultimele trei decenii și jumătate (37 de ani) cu o regularitate de ceasornic.

La fiecare preluire a puterii de către PSD, debutează o perioadă de exploatare a fondurilor de împrumut.

Conceptul de „guvernare pentru oameni” este, în terminologia internă a partidului, echivalentul achiziționării voturilor segmentelor sociale vulnerabile prin transferuri directe: creșterea pensiilor, majorarea salariilor și sporirea alocațiilor sociale.

PSD guvernează singur, cu doar doi ani până la alegeri!

Reforma administrației se traduce, paradoxal, printr-o politizare inversă, unde demiterea unui funcționar liberal sau userist este urmată de instalarea a doi reprezentanți ai PSD în aceleași poziții.

Promisiunea plăătii la termen a facturilor statului către companiile private, deși sunte atractiv, se transformă în practică într-un sistem în care firmele afiliate partidului sar peste coada legală, adesea pentru a primi comisioane ascunse ulterior în scheme de tip „cutie de pantofi”.

Rezistența față de vânzarea activelor strategice către capital străin se concretizează, conform programului de guvernare, prin ideea ca PSD să încheie personal contractele majore și să ducă la bun privatizările entităților de stat, în detrimentul guvernanților predecesori. Istoria ultimelor decenii a fost scrisă conform acestui model, iar PSD va continua să guverneze în aceeași manieră, fiind incapabil de a adopta o metodologie diferită.

Prim-ministrul Luca Niculescu are șanse minime de a impune o perspectivă distinctă, dat fiind faptul că nu și-a asumat această misiune, acceptând în componența executivului toate propunerile formulate de conducerea PSD.

Rolul de lider real al cabinetului îi revine, implicit, lui Marian Neacșu, descris ca un maestru al hârțogării și un pilon al funcționărit, numit vicepremier și ministru al administrației publice și al afacerilor interne.

Cu doar doi ani distanță până la următoarele scrutinuri, PSD guvernează independent, sperând că prin distribuirea de pomeni și alocări electorale va recupera votul cetățenilor care s-au orientat interimar către AUR. Abundența promisă provine, conform tradiției, din surse financiare inexistente, adică din creditare externă la dobânzi ridicate sau din impozitare suplimentară a marilor corporații și a celor cu venituri înalte, prin taxe și suprataxe.

Este dificil de presupus că partidul va avea capacitatea administrativă de a implementa o sistemă fiscală progresivă, dar oportunitatea este favorabilă, deoarece nu mai există liberali în executiv care să blocheze aceste măsuri.

Totuși, pesediștii nu vor reuși să colecteze integral profitul politic al unei guvernări populiste, chiar dacă apar a controla singuri destinul țării. Măsurile de stimulare a electoratului adoptate de guvernul Niculescu, sau mai precis de Neacșulescu, trebuie validate în Parlament. Dat fiind că PNL și USR sunt probabil să nu susțină integral aceste inițiative, PSD va fi obligat să se sprijine pe voturile AUR. Este previzibil ca formațiunea extremistă să supraevalueze orice propunere de creștere a pensiilor, a salariilor sau a ajutoarelor sociale, pentru a nu permite PSD să se laude exclusiv cu succesul.

Din acest motiv, PSD se va vedea nevoit să împartă cu AUR beneficiile politice ale unei administrări apreciate pozitiv de un electorat pe care ambele partide îl concurează.

După expirarea a doi ani, când bugetul va fi epuizat din nou și pesediștii își vor fi realizat obiectivele, revenirea altor partide cu politici de austeritate, tăieri și restructurări care irită publicul este inevitabilă. Memoria electoratului fiind limitată, puțini își mai amintesc motivele care au dus România la pragul insolvabilității. De aceea, istoria se repetă. Singura variabilă este că, de această dată, cetățenii s-ar putea abține să readucă la putere PNL și USR după doi ani.

A apărut o nouă categorie de votanți „treziți în conștiință”, atrași de mișcarea suveranistă condusă de Călin Georgescu, alți vânzători de iluzii.

Spre deosebire de PSD, care se bazează pe votul cumpărat prin mită electorală, extremiștii au reușit să adune în jurul lor adepți convinși, fanatici și radicalizați, care cred într-o cauză, oricât de strâmbă.

Totul va depinde de modul în care PNL și USR își vor desfășura activitatea în opoziție, care nu mai este dominată exclusiv de AUR, și de capacitatea lor de a convinge jumătatea României care nu participă la vot că există o alternativă credibilă.