Ioan-Aurel Pop: Educația românească pierde memoria prin reformele tematiche

Ioan-Aurel Pop a transformat congresul într-un tribunal al reformelor!

Acuzatii aspre lansate de Ioan-Aurel Pop impotriva modului in care a fost restructurata invatamantul in Romania

In cadrul Congresului National al Istoricilor Romanini, desfasurat la Bucuresti, fostul presedinte al Academiei Romane si una dintre cele mai puternice voci din sfera culturala autohtona, Ioan-Aurel Pop, a oferit o lectura inaugurala care a transformat evenimentul intr-un adevarat tribunal al reformelor educationale. Istoricul nu a privit schimbarile din ultimii ani ca pe o simpla succesiune de modificari in planurile de studiu sau in metodele didactice, ci le-a interpretat ca o lupta fundamentala pentru memoria colectiva a societatii.

Pentru el, esenta dezbaterei consta in stabilirea a ceea ce ar trebui sa stie un elev inainte de a fi instruit in acumularea de „competente” abstracte.

In discursul sau, Pop a identificat cu acuzatie grupurile pe care le considera vinovate de declinul calitatii invatamantului: „progresistii”, „neomarxistii”, „globalistii”, „anulatorii culturii” si, nu in ultimul rand, „trezitii”.

Congresul, organizat sub egida Academiei Romane si a Comitetului National al Istoricilor din Romania, a avut ca tema centrala „Istoriografia secolului XXI: Evolutii, provocari si oportunitati”. Printre subiectele oficiale ale dezbaterilor s-a numarat si impactul noilor programe scolare asupra educatiei istorice. Totusi, interventia lui Pop a depasit o simpla pledoarie pentru alocarea unui numar mai mare de ore disciplinei de istorie.

A fost, in esenta, o critica ampla a reorganizarii scolii romane din perioada post-1989, cu accent pe tendinta de a substitui transmiterea sistematica a cunostiintelor cu „competente”, „deprinderi practice”, module si teme pe care le considera artificiale.

Una dintre punctele centrale ale criticii a vizualizat modul in care trebuie abordata predarea istoriei comunismului. Pozitia istoricului nu implica abandonarea studiului acestei perioade; dimpotriva, el sustine ca regimul comunist trebuie cunoscut pentru a intelege istoria recenta a Romaniei. Obiectia sa se indreapta insa impotriva transformarii comunismului intr-o disciplina separata, rupta din fluxul natural al istoriei contemporane. Pop a explicat ca, in calitate de specialist in istorie, nu a fost de acord cu decuparea unor capitole din trecerea noastra si transformarea lor in materii autonome.

El a facut o comparatie cu fizica, unde nu s-a separat matematica, mecanica sau optica ca discipline distincte. Potrivit acestuia, istoria comunismului nu are valoare cognitiva daca nu se studiaza si ceea ce a precedat-o.

Problema este legata intr-adevar de principiul cronologic. Un elev nu poate intelege fenomenul comunist fara a cunoaste contextul anterior, iar evenimentele de dupa 1945 nu pot fi desprins de evolutiile anterioare. Pop a atras atentia asupra faptului ca, fara a sti cum au fost tratati romanii in primii 10-15 ani de comunism bolsevic, marcati de brutalitatea unui agresor feros, nu se poate intelege de ce ulterior au urmat exagerari nationaliste, uneori aproape grotesce.

Niciun lucru din lume nu iese din nimic, de aceea istoria trebuie parcursa de la vechi spre nou, faptele si evenimentele decurgand unele din altele, cele noi din cele vechi si nu invers.

Critica lui Ioan-Aurel Pop se naste din transformarile din ultimele decenii!

Constructia criticii sale porneste de la transformarile din ultimele decenii. Pop aminteste de modelul traditional, in care istoria era organizata cronologic: Antichitate, Evul Mediu, epoca moderna si istoria contemporana. In vechiul sistem, elevii parcurgeau istoria pe epoci, iar in cazul Romaniei existau, de asemenea, momente si perioade distincte. Dupá reformele de dupa 1989, sustine istoricul, aceasta structura a fost inlocuita, pentru o perioada, cu o abordare tematica. El acuza noii „culturnici” ca au reformat complet disciplina, ducand la o ruptura a cronologiei.

Istoria a inceput sa fie invata pe teme mari, precum „omul si natura”, „religia din istorie”, „razboiul in trecut”, „conflictele sociale de-a lungul timpului” sau „cultura popoarelor”.

Concluzia sa este categorica: tot simtul istoriei a disparut.

Pop extinde comparatia si catre literatura romana. Si aici, spune el, s-a renuntat la organizarea cronologica in favoarea unor teme generale.

In predarea literaturii se tinea seama in trecut de acelasi principiu, literatura fiind predata de la vechi spre nou, de la simplu la complex. Aceasta schimbare de paradigma a afectat profund capacitatea studentilor de a construi o viziune coerenta asupra propriei identitati culturale.

In final, mesajul transmis de Ioan-Aurel Pop la deschiderea acestui congres important ramane unul de alerta.

Reformele educationale din ultima vreme nu au fost doar ajustari tehnice, ci o redefinire a relatiei dintre societate si propria sa memorie.

Prin inlocuirea riguroasei cronologii cu module tematice si prin fragmentarea disciplinelor, sistemul educational a riscat sa transforme istoria intr-o colectie de fapte izolate, lipsite de coeziune logica si emotionala.

Critica durta adresata „neomarxistilor” si altor grupuri ideologice nu era doar o contestație a metodelor de predare, ci un avertisment: fără o istorie înțeleasă ca flux continuu, nu putem avea o identitate culturală solidă.